Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a venit astăzi la Vedea, ca să vaccineze anti Covid cetățeni din mediul rural.

Ministrul sănătății a participat activ la Maratonul Vaccinării din localitatea Vedea, care se va desfășura sâmbătă și duminică, în intervalul orar 8.00 – 18.00, la Școala Gimnazială „Apostol Arsache” și este organizat de Primăria Vedea și DSP Giurgiu.

Aceasta a declarat că imunizarea în mediul rural trebuie să devină mai activă, iar evenimentul din această comună constituie un exemplu de bune practici în acest sens.

„Astăzi este o zi specială pentru locuitorii comunei Vedea. Sunt prezenţi în număr foarte mare, le mulţumim că au încredere, nici nu ar avea de ce să nu aibă încredere. Este clar pentru toată lumea că vaccinându-ne putem scăpa de pandemie şi putem reveni la viaţa noastră de dinainte.

Cred că ce s-a întâmplat astăzi aici este suficient să ne arate că nu contează culoarea politică, că religia nu contează, că vârsta nu contează şi că dacă oamenii se implică, aşa cum a făcut-o domnul primar, şi domnul director de la DSP şi doamna doctor de familie, lucrurile merg spre bine. Da, nu e uşor, va fi din ce în ce mai dificil de acum înainte, pentru că trebuie să începem să vaccinăm în mediul rural mai activ şi mai mult, dar cred că prin astfel de exemple de bune practici vom reuşi până la urmă”, a spus ministrul sănătății. 

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentStrategie în alb și negru – Ediția din 22 mai 2021
Articolul următor”Se pot face lucruri peste noapte”. Premierul Cîțu anunță noi măsuri pentru debirocratizarea statului