„Sunt niște drafturi care sunt în consultare publică din septembrie anul trecut. Sunt cunoscute de toată lumea. Am ajuns la o variantă foarte bună, care e în proces de avizare. Procesul de avizare va continua. În această perioadă, cum era și firesc, vom purta în continuare discuții cu colegii din coaliție. Toate aceste comentarii, eu cred, vor fi atenuate pe parcurs”, spune Stelian Ion, conform Mediafax.
Ministrul Justiție menționează că nu este într-un conflict cu președintele PNL, Ludovic Orban.
„Proiectul are la bază viziunea guvernării anterioare, deci provine de la colegii din PNL. Marea majoritate a reglementărilor, 80%, provine din proiectul inițial. (…) Vor exista discuții în coaliție, dar facem lucrurile din mers, pentru a ne respecta angajamentele din memorandum și pentru a găsi acea variantă care să treacă de votul din Parlament și va trece cu votul colegilor din USR PLUS, din PNL, UDMR și de la minorități naționale. Sper să voteze toate partidele care își doresc noi legi ale Justiției”, precizează Stelian Ion.
Ministrul Justiției mai spune că vor fi consultări pe marginea proiectului.
„Am acționat foarte corect și se va vedea. În primul rând, ne respectăm angajamentul, respectăm programul de guvernare. Ne-am agajat la un calendar pe care trebuie să-l respectăm, chiar dacă, la un moment dat, sunt discuții care pot părea cîă încetinesc ritmul, dar mergem înainte cu toată forța cu schimbările legilor Justiției. Este o chestiune care ține de precauție. Sunt legi foarte importante care se vor bucura de sprijinul tuturor aliaților noștri”, conchide Stelian Ion.
Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat recent că modificările legilor justiției trimise de ministrul de resort la CSM nu au fost discutate în coaliție.
„Proiectele de modificare ale legilor justiţiei vor trebui să facă obiectul unor ample dezbateri în societate. Proiectul care a fost trimis de ministrul Justiţiei către CSM nu este un proiect care să fi fost discutat în coaliţie şi care să fie supus unei dezbateri publice ample, aşa cum de altfel solicita şi Comisia de la Veneţia atât în privinţa legilor justiţiei cât şi în privinţa codurilor penal şi de procedură penală. Acestea trebuie să se adopte printr-o amplă dezbatere în societate şi să reprezinte cu adevărat modificări ale legii care să pună bazele unui sistem de justiţie modern, la standarde europene”, a declarat vineri Ludovic Orban.
Stelian Ion a afirmat, luni, însă, că s-a lucrat împreună: ”E foarte clar că la aceste legi am lucrat împreună, pentru că în 30 septembrie, Guvernul trecut punea în consultare publică aceste proiecte de lege, am continuat dezbaterea timp de șase luni de zile, deci iată, o dezbatere amplă, în care s-au primit foarte multe puncte de vedere din partea magistraților, din partea asociațiilor, au venit multe puncte de vedere care au fost dezbătute și nu este un proiect care să aparțină unui anumit ministru sau unui anumit partid. Așa că aceste chestiuni eu cred că le vom lămuri foarte rapid și foarte corect în cadrul alianței. Sunt niște proiecte foarte bune, care sunt necesare și pentru care ne vom lupta cu toții din alianță, dincolo de chestiunile acestea care sunt de ordin mai mult politic, pentru că este evident că aceste proiecte vor merge în Parlament, vor fi dezbătute și în Parlament, este firesc (…). Dacă ajung în Parlament, vor fi supuse unei dezbateri și sunt binevenite toate punctele de vedere. Nu-mi imaginez că nu se vor discuta și nu se vor dezbate și în Parlament aceste proiecte. Pe de altă parte, ele sunt supuse acum unui proces de avizare, în celelalte ministere sunt miniștri din toate partidele, deci este o chestiune care va fi lămurită cât de curând, în sens pozitiv, sunt sigur”.
Sursa: Realitatea Din USR