Concluzia ministrului Justiției după ziua de azi este una singură: există într-o parte a politicii românești și a magistraturii o dorință de subninare a activității DNA.
„A opri un dosar din fașă fără să administrezi niște probe ar fi greșit. Dacă ai niște probe și se ajunge la o trimitere în judecată e mult mai greu să oprești un dosar. UDMR a dorit un gen de garanții în sensul de abuz.
Cea mai bună garanție o reprezintă actul de justiție, chiar că un judecător verifică probele și dă o soluție. Am pledat împotriva imunităților în plenul CSM. Argumentul acesta este: doresc anumite garanții suplimentare că nu sunt supuși la abuzuri; ședința de azi a relevat că există într-o parte a politicii românești și a magistraturii o dorință de subminare a activității DNA.
UDMR a fost de acord cu înființarea secției, iar acum au spus că sunt de acord cu desființarrea, dar cu anumite condiții”, au
„Sunt 6.000 de dosare care zac la secție”, a spus Stelian Ion la Digi24.
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Corina Corbu, şi preşedintele CSM, Bogdan Mateescu, au părăsit joi lucrările Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor, după nici jumătate de oră de la începutul şedinţei în care se dezbate proiectul de lege privind desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, transmite Agerpres.
Şedinţa, la care este prezent şi ministrul justiţiei, Stelian Ion, a debutat cu mai multe schimburi de replici în contradictoriu referitoare la proiectul de lege, şedinţa fiind deschisă de preşedintele Comisiei juridice, Mihai-Alexandru Badea. Acesta a tăiat microfonul unor reprezentanţi ai opoziţiei, în stilul care deranja USR în perioada Comisiei Iordache.
Ulterior, Corina Corbu şi Bogdan Mateescu s-au ridicat şi au părăsit sala.
“Un astfel de comportament eu îl regret în Parlamentul României. Punctul nostru de vedere este scris. Optează CSM pentru o soluţie de echilibru Trebuie încetată polarizarea societăţii şi polarizarea magistraturii. (…) Polarizarea din societate trebuie oprită, situaţia actuală nu este una fericită, însă nici situaţia anterioară nu a fost perfectă, în ciuda progreselor fantastice pe care le-au făcut instituţiile judiciare”, a declarat Bogdan Mateescu, după ce a ieşit din sala de şedinţe, apreciind “că n-a fost loc pentru discuţii”.
Corina Corbu nu a dorit să dea explicaţii în privinţa motivului pentru care a recurs la acest gest. Întrebată dacă este de acord cu avizul consultativ al CSM pentru dosarele magistraţilor, ea a arătat că nu poate face speculaţii. “Ce am avut de spus, am spus”, a adăugat Corbu.
Sursa: Realitatea Din USR