Proaspăt lansat în cursa pentru Cotroceni, fostul președinte al PSD, Mircea Geoană declară că este  inspirat în cariera sa și în depunerea candidaturii pentru prima funcție în stat de cele spuse de Regele Mihai în discursul său din 2011 din Parlamentul României, și a adăugat și o urare de bine ”Dumnezeu să-i dea sănătate”. Regele Mihai a murit în Elveția, în 2017. 

Mircea Geoană se declară și radical, de centru și că nu va numi un prim-ministru decât în baza unui așa-numit angajament pe care-l va prezenta în curând.

Spune fostul diplomat că a făcut ”detox” de politică în cei cinci ani petrecuți la NATO. Până se limpezește ideologic, poate revine, totuși, la Constituția României, la capitolul despre rolul președintelui țării și numirea premierului. Este vorba de articolul 85:  Numirea Guvernului. (1) Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru şi numeşte Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament.

Articolul precedentDAN BARNA: SUNT BUCUROS SĂ ANUNȚ CĂ, ÎN „DECLARAȚIA DE LA OSTEND”, GRUPUL RENEW EUROPE ȘI-A SETAT CA PRIORITATE ADERAREA COMPLETĂ A ROMÂNIEI LA SCHENGEN
Articolul următorELENA LASCONI NEAGĂ COLABORAREA CU PSD, DAR CRITICILE IAU AMPLOARE