Aleșii în funcții publice nu vor mai putea să țină blocate posturile de profesor timp de decenii, așa cum au făcut-o președintele Klaus Iohannis și fostul senator Crin Antonescu, ci doar pentru o durată de maximum cinci ani, conform unei inițiative legislative USR.

Conform inițiativei depuse de senatorii USR Ștefan Pălărie și Remus Negoi, cadrele didactice care au beneficiat de rezervarea postului/catedrei au obligația ca la finalul celor cinci ani să opteze fie să se reîntoarcă în sistemul de învățământ, fie să-și continue activitatea în funcția sau demnitatea publică ocupată.

Senatorul USR Ștefan Pălărie consideră că, astfel, va exista o mai mare predictibilitate cu privire la organizarea posturilor/catedrelor și se va asigura un echilibru între dreptul persoanelor vizate de a reveni în sistemul educațional și necesitatea ca aceste posturi să fie accesibile și altor cadre didactice.

„Acest termen este rezonabil și proporțional și permite o tranziție adecvată între activitatea didactică și cea determinată de ocuparea unor funcții publice. Mai mult, limitarea perioadei de rezervare a postului va facilita accesul tinerilor la cariere didactice. În prezent, mulți profesori debutanți întâmpină dificultăți în obținerea unor posturi stabile din cauza blocării acestora de către persoane care ocupă funcții publice. Prin implementarea unei limite de cinci ani, se va crea un flux natural de integrare a tinerilor în învățământ, stimulând competitivitatea și inovația în sistemele de învățământ preuniversitar, respectiv superior. Mai mult de atât, cred că o pauză de mai mult de cinci ani în învățământ implică un risc mare de deprofesionalizare într-un domeniu care ar trebui să fie permanent la zi”, afirmă senatorul USR Ștefan Pălărie.

Senatorul USR de Constanța, Remus Negoi, reamintește că este profund imoral ca politicieni precum Klaus Iohannis sau Crin Antonescu să-şi țină blocate zeci de ani posturile de profesori titulari.

„Au intrat benevol în politică și, după o perioadă, trebuie să dea din nou examen de titularizare. Pe de o parte, pe posturile respective pot preda alți profesori, titularizându-se. Pe de altă parte, după o anumită perioadă de inactivitate la catedră, politicienii au nevoie să-și reia procesul de învățare”, susține senatorul USR Remus Negoi.

 

Sursa: Realitatea Din USR

Articolul precedentAL DOILEA OM ÎN STAT, ACUZAT DE EPURĂRI POLITICE LA SENAT. 170 DE PERSOANE, PE “LISTA NEAGRĂ” A LUI ILIE BOLOJAN
Articolul următorVICTOR PONTA, DAT AFARĂ DE PREMIERUL MARCEL CIOLACU DIN FUNCȚIA DE CONSILIER