Deputaţii UDMR nu vor participa la votul moţiunii simple împotriva ministrului Finanţelor. Deputatul Miklos Zoltan susține că formațiunea se ține departe de „mașinațiuni politicianiste”.
“Moţiunea iniţiată are ca pretext principal introducerea plăţii CASS pe indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate. Teoretic, subiectul ar trebui să genereze dezbateri ale mecanismelor finanţării sistemului medical: surse, cuantumuri, destinaţii – adică mai simplu, venituri şi cheltuieli, asiguraţi şi servicii furnizate. Însă nu asta este intenţia iniţiatorilor.
Să amintesc doar câteva din subiectele de abordat în privinţa sistemului de sănătate: ce înseamnă deficitul uriaş din ultimii ani, cum îl putem reduce fără măsuri pompieristice? Unde a dispărut subvenţia pentru echilibrarea Fondului de asigurări de sănătate (FNUASS) din bugetul pe anul 2024?
Dacă acest lucru s-a făcut pe seama scăderii sumelor cuvenite medicilor de familie, înseamnă că deficitul e tot acolo, doar că a fost cosmetizat. Cum facem ca nedecontarea concediilor medicale să nu mai afecteze antreprenorii prin lipsa de lichidităţi care la rândul ei se rostogoleşte în datorii în lanţ?”, a afirmat deputatul UDMR la dezbaterea moţiunii simple în plenul Camerei Deputaţilor.
Potrivit acestuia, “în loc să vină cu soluţii la probleme, Executivul creează altele, prin decizii cu efect major asupra contribuabililor, fără consultări şi fără respectarea regulii predictibilităţii prevăzute de Codul fiscal”.
“Dezavuăm modul în care execuţia bugetului se face prin intermediul Fondului de rezervă bugetară în întregime la cheremul Guvernului. Condamnăm reducerea veniturilor la bugetele locale şi aducerea lor în situaţia de a nu mai putea finanţa serviciile publice pe care legea le obligă să le furnizeze.
Aşadar, pe de o parte USR nu tratează problema reală, adică suma uriaşă la care se ridică indemnizaţiile pentru concedii medicale care au dezechilibrat fondul, şi nici nu solicită ceea ce un partid responsabil ar solicita, şi anume controlul cheltuirii banilor şi prevenirea abuzurilor. Pe de altă parte Guvernul, sub presiunea ţintei de deficit bugetar, în loc să controleze cheltuirea banilor şi să prevină abuzurile, a introdus din senin o contribuţie fără dezbateri şi fără consultări cu Legislativul.
Subliniez că UDMR doreşte să se ţină departe de maşinaţiunile politicianiste, în schimb se va implica oricând în discuţii pe principii, valori şi reguli între parteneri care doresc cu adevărat soluţii reale. În concluzie, UDMR se va abţine să facă partizanat politic şi nu va participa la vot”, a transmis deputatul UDMR.
Sursa: Newsinn