Deputaţii au dezbătut luni moţiunea intitulată „Cristian Ghinea – de la zero la abis”, semnată de 82 de deputaţi PSD. Moțiunea a picat. Votul a fost dat la ora 16.00.

Moţiunea simplă împotriva lui Cristian Ghinea, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, a fost respinsă marți cu 143 de voturi „pentru”, 171 „contra” şi o abţinere.

Moţiunea simplă se aprobă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi. O moţiune simplă împotriva unui ministru nu are efect juridic. Aceasta reprezintă mai mult „o sancțiune” sau un „advertisment” pentru un ministru.

Argumentele PSD

PSD a susţinut în moţiune că se impune demiterea urgentă a ministrului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea.

„Ce blestem pe această ţară ca tocmai cel care a îngropat fondurile europene în 2016 să aibă în pix miliardele de euro promise de Iohannis, pe care să le facă praf! Semnalele sunt clare: fiecare zi cu Ghinea la butoane înseamnă pierderi imense din fondurile europene şi scufundarea în abisul austerităţii. Absorbţia curentă este la pământ, Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă este un dezastru, iar programele din Cadrul Financiar 2021 – 2027 nu există nici pe hârtie. În fiecare zi, România pierde bani mulţi din cauza incompetenţei ministrului Ghinea”, susţine PSD.

Cum se apără Ghinea

Ministrul Cristian Ghinea a afirmat că textul moţiunii este un „banc prost”, susţinând că sunt „cinci mari minciuni” în document care se pot verifica uşor din informaţii publice.

„Am citit textul moţiunii. Este un banc prost. Am tot spus la dezbaterile din comisiile de afaceri europene că ar fi bine să discutam pe bune, serios, aşezat despre fondurile europene. Văd şi azi aici că nu am cu cine. Domnule Ciolacu, să nu publicaţi pe Facebook textul moţiunii că va suspenda contul pentru fake news. Sunt cinci mari minciuni în această moţiune pe care oricine le putea verifica uşor din informaţii publice. Trebuie doar să citiţi”, a declarat ministrul.

În opinia lui Cristian Ghinea, sunt opt motive pentru care „PSD fuge de PNRR ca dracu de tămâie”, menţionând, printre altele, examenul naţional pentru toţi funcţionarii publici pe baza meritocratică, reformarea companiilor de stat, tăierea accesului mafiei la păduri şi faptul că a prevăzut în plan „un sistem foarte strict de monitorizare şi prevenţie a fraudelor”.

„Haideţi să vorbim despre ce vă doare cu adevărat! Văd că sunteţi foarte supăraţi pe Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Adevărul este că după ce PNRR reuşeşte – şi va reuşi – partidul sărăciei, partidul subdezvoltării, partidul corupţiei, adică PSD, nu-şi va mai găsi locul şi menirea în România, pentru că PNRR înseamnă că vom repara România după ce aţi stricat voi. PNRR înseamnă opusul a ceea ce face PSD în România atunci când apucă să guverneze”, a declarat Ghinea.

Sursa: Adevarul Zilei

Articolul precedentModernizarea căii ferate Caransebeș-Lugoj-Timișoara a fost scoasă la licitație
Articolul următorPrefectul Nicușor Ciocan a fost ales președinte al organizației municipale USR Brăila