Camera Deputaţilor dezbate, luni, moţiunea simplă depusă de USR şi Forţa Dreptei împotriva ministrului Edcuaţiei, Ligia Deca. Semnatarii moțiunii spun că ministrul nu a reuşit să implementeze nicio reformă în învăţământul românesc şi îl menţine “într-o stare dezastruoasă”, confirmată recent şi de rezultatele extrem de slabe de la testele PISA. Votul final asupra moţiunii este programat să aibă loc marţi.

„Am văzut cu toţii rezultatele la testele PISA. România ocupă penultimul loc în UE. Nu mai e un şoc pentru nimeni, e doar confirmarea dezastrului din educaţie.Ce a făcut în aceste condiţii Ministerul Educaţiei? A cosmetizat raportul OCDE şi a prezentat rezultatele în batjocură. Altfel nu se poate numi aprecierea că ”România este rezilientă” DA! Educaţia a reuşit „performanţa” să rămână pe ultimul loc”, afirmă cei 56 aleși care susţin moţiunea simplă depusă în Parlament, relatează HotNews.ro.

În moţiunea simplă, ministrului Educției i se reproșează că “a cenzurat raportările privind procentul de analfabetism funcţional înregistrat în România, pentru a ascunde dezastrul educaţional” şi că “nu a făcut nimic pentru a stopa degradarea şcolii româneşti”. Din contră, spun semnatarii documentului, ministrul “a sporit inechităţile din sistem, prin introducerea examenului de admitere la liceu, în ciuda tuturor avertismentelor primite, şi a continuat să scadă nivelul subiectelor de la Evaluarea Naţională, examen care a ajuns să nu mai însemne nimic”.

„A consacrat ideea că nota 2 e foarte bună, că merită premiată”, i se mai reproşează ministrului Deca.

USR şi Forţa Dreptei solicită Guvernului să accelereze reformele din Educaţie prevăzute în PNRR, să crească de îndată salariile profesorilor conform măsurilor adoptate prin OUG 57/2023 şi să asigure derularea Programului Naţional Masă Sănătoasă pentru un milion de copii în anul şcolar 2023-2024, aşa cum este stabilit în legea învăţământului preuniversitar, conform sursei menţionate.

„Ministra Ligia Deca nu a făcut altceva decât să ascundă problemele din învăţământ. De aceea, în urma acestei moţiuni, singurul demers corect, salvator, reformist este plecarea de la conducerea educației din România”, conchid semnatarii documentului.

Articolul precedentUSR cere urgentarea adoptării proiectului de lege „Stop petarde!”
Articolul următorClaudiu Năsui: PSD și PNL au inventat venituri fictive ca să le iasă cifrele în bugetul pe 2024