O tragedie similară cu cea de la Ferma Dacilor s-ar putea repeta oricând. Restaurante celebre, frecventate de turiști, edili și oameni din vârful instituțiilor de stat an de an, au ajuns să funcționeze fără grijă și fără autorizații. Iar asta în schimbul evenimentelor festive asigurate și reducerilor semnificative. Cherhanaua Tașaul din Năvodari ar fi una dintre ele.

Un pescar, care deține teren în zonă în acte, dar nu în fapt este revoltat că restaurantul funcționează de ani de zile fără autorizații cheie, care, în lipsă, ar putea duce în orice clipă la o tragedie. Jurnaliștii Realitatea PLUS au cerut un punct de vedere de primarul din Năvodari și de la conducerea restaurantului pescăresc, însă nu am primit niciun răspuns până în acest moment. 

O locație cu preparate pescărești, terase ample și relaxante, unde oamenii se pot bucura de priveliștea lacului. Așa este prezentată cherhanaua Tașaul.

În prezent, cherhanaua, e ca o bombă cu ceas. Un pescar, concesionar de drept al amenajării piscicole din zonă, a vorbit în exclusivitate pentru Realitatea PLUS despre neregulile în lanț. Bărbatul, deținător al locului în documente, dar nu și în fapt, spune că autorizațiile lipsă ale restaurantului, de construire sau la incendiu, ar putea duce la o tragedie în orice moment.

Și angajații cherhanalei știu ce se întâmplă între pereții restaurantului. Sub protecția anonimatului, un angajat al restaurantului a fost de acord să dezvăluie o parte din problemele greu de ignorat.

„Anul acesta am avut foarte multe controale de la autorități, cum nu au fost niciodată. Aici se fac toate petrecerile, mesele festive, evenimente cu participarea funcționarilor de stat de la majoritatea instituțiilor statului. În cherhanaua noastră se face campania la primărie, unde sunt invitați toți ștabii fără să plătească. Sa aibă poarta asta gură sa spună câte mașini au plecat de aici cu portbagajele pline” a mărturisit un angajat.

„La majoritatea actelor de inspectie au emis avertismente. Nimeni nu a emis o decizie de incetare a activitatii. Toate autoritatile din zona au cunostinta de aceste fapte.

Anul acesta am avut foarte multe controale de la autorități, cum nu au fost niciodată. Aici se fac toate petrecerile, mesele festive, evenimente cu participarea funcționarilor de stat de la majoritatea instituțiilor statului. În cherhanaua noastră se face campania la primărie, unde sunt invitați toți ștabii fără să plătească. Sa aibă poarta asta gură sa spună câte mașini au plecat de aici cu portbagajele pline”, a mai spus angajatul.

În ciuda acestor fapte, s-au putut face, însă, lucrări importante în zonă.

„Au fost efectuate lucrarile de instalare, exista o conducta legala, un aviz legal care alimenteaza o constructie ilegala. Au venit unii care s-au legat de țeava de gaze… Doar cei de la Mediu ne-au dat o amenda de un miliard și jumătate, iar patronul o anulează la judecătorie”, a mai dezvăluit angajatul restaurantului.

În fața tuturor neregulilor, bărbatul este convins că lupta cu dreptatea abia a început.

Cherhanaua Tașaul din Năvodari funcționează și este frecventată de mii de oameni de mai bine de 5 ani. 

 

Articolul precedentAlexandra Păcuraru dă startul Caravanei România Suverană. Din 15 ianuarie, ajunge în toată România
Articolul următorCătălin Drulă: „Marcel Ciolacu este un impostor. Un revoluționar de carton care mânjește memoria luptătorilor din 1989 pentru libertate în schimbul unor bani și terenuri”