Candidatul PNL și USR la Primăria Capitalei, Nicușor Dan, susține că falimentul Bucureștiului era previzibil, iar el a anunțat acest lucru din aprilie 2019 și că soluția propusă CGMB în cazul Constanta nu putea fi votată. „Cu ocazia falimentului, nu organizați un festival?”, întreabă el ironic, potrivit Mediafax.
„Risipa banilor, căpușarea bugetului prin intermediul companiilor municipale și lipsa de interes a primarului Firea au condus la o situație greu de imaginat pentru o capitală europeană: falimentul! Amintesc că, în aprilie 2019, am anunțat că Primăria nu poate să nu intre în faliment, din cauza primarului PSD care a construit bugetul pe încasări de 7 miliarde lei în 2019 și a încasat 4 miliarde lei, ca și în anii precedenți. Doar împrumutul de trezorerie de 100 milioane euro și cei 100 milioane lei primiți din fondul de rezervă al Guvernului au făcut ca falimentul să nu fie deja în 2019”, a scris pe Facebook Nicușor Dan.
El mai adaugă că stuația gravă a finanțelor Primăriei Capitalei, pe care a prezentat-o, din nou, și în urmă cu câteva zile, bazându-se pe cifre exacte, se confirmă, din păcate, în acest moment, când conturile administrației bucureștene sunt blocate.
„În loc să se ocupe de rezolvarea situației în cazul Costanda, care a câștigat de un an procesul cu Primăria Municipiului București, primarul PSD- Firea a propus Consiliului General o soluție fără fundamentare, care nu putea fi votată. Mai mult, a cheltuit în avans banii Primăriei Capitalei, iar acum nu mai are cu ce să plătească nimic. Acum un an duduia Bucureștiul de târguri și concerte, acum a rămas doar praful de pe tobe. Doamna Firea, cu ocazia falimentului, nu organizați un festival?”, a conchis Nicușor Dan.