După ce a anunțat că demolează cele mai vechi cluburi și terase de pe malul Begăi, despre care instanțele au decis că ocupau ilicit domeniul public, Dominic Fritz e din nou în flăcări și de data asta anunță că dă în judecată cei mai bogați afaceriști din Timișoara, pe frații Cristescu, renumiți pentru afacerile lor din cadrul grupului Bega.

Speța e una de maxim interes pentru timișoreni. Parcarea din spatele magazinului Bega, aflată timp de mai mulți ani în posesia Bega Turism a fost exploatată pentru bani. Mai exact, timișorenii care voiau să parcheze aici plăteau taxă, iar banii mergeau în conturile fraților Cristescu, care trebuie spus că exploatau zona corect și legal, ca fiind un domeniu privat care le aparținea prin lege.

Primăria a contestat însă dreptul fraților Cristescu la proprietate și a recâștigat parcarea în instanță pentru a o exploata. Atâta doar că Fritz vrea să recupereze și banii încasați în anii în care parcarea a aparținut fraților Critescu, așa că Primăria Timișoara s-a adresat instanței. Rămâne de văzut cui vor da dreptate judecătorii.

”Cererea are ca obiect recuperarea sumelor cuvenite pentru o perioadă de 3 ani, în care societatea a folosit fără drept terenul cu o suprafață de peste 3.271 metri pătrați, înscris în CF 438518/Timișoara. Terenul situat pe strada Carol Telbisz a fost folosit ca spațiu pentru parcare plătită, fără acordul Primăriei Municipiului Timișoara, în perioada 31.01.2020 – 31.01.2023. Societatea chemată în judecată a folosit abuziv acest teren, montând bariere la căile de acces și încasând taxe pentru locurile de parcare”, a anunțat Primăria Timișoara.

Primăria Timișoara solicită instanței obligarea Societății Bega Turism SA la plata contravalorii pentru lipsa de folosință a terenului, în sumă de 10.764.861 lei. Se cere ca suma să fie actualizată cu indicele de inflație, de la data rămânerii definitive a Sentinței Civile nr.344/26.11.2020, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, până la data achitării efective a datoriei.

„Suma cerută este de 11 milioane de lei. Pe acest teren am lansat deja licitația pentru proiectarea unei parcări multinivel, faza de elaborare a studiului de fezabilitate. Este un proiect pe care l-am bugetat în acest an și ne așteptăm să vină cu oferte cât mai multe firme serioase, cu experiență în gestionarea unor astfel de proiecte.” transmite primarul Dominic Fritz.

 

Sursa: Realitatea Din USR

Articolul precedentDan Barna a fost ales vicepreședinte al partidului ALDE european
Articolul următorGreva din învățământ continuă! Sindicaliștii nu s-au lăsat înduplecați de președintele Iohannis