Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene a emis marți un nou ordin, prin care simplificăm fluxul de lucru în activitatea de implementare a proiectelor finanțate din fondurile europene gestionate de MIPE.
De la intrarea în vigoare a ordinului, CV-urile echipei de implementare și documentele justificative aferente vor putea fi transmise fără a mai fi semnate de titular și fără a mai menționa „conform cu originalul” pe fiecare pagină, titularul asumându-și față de angajator conformitatea documentelor transmise. De acum este suficientă semnătura electronică a reprezentantului legal! Prin această măsură de simplificare ne-am propus să înlocuim un flux de lucru pe hârtie cu un flux de lucru mai simplu, exclusiv digital.
„Ne dorim să elaborăm un cadru simplificat pentru perioada 2021-2027, dar suntem mereu atenți la problemele și sugestiile beneficiarilor care implementează chiar acum proiecte. Prevederile acestui ordin vor veni în sprijinul echipelor care implementează proiecte chiar din prima zi de aplicare”, a declarat Cătălina Bădoiu, secretar de stat în cadrul MIPE.
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene continuă demersurile de simplificare pe componenta de Resurse Umane, care au început în luna iunie, când a fost eliminată componenta descriptivă a CV-ului din MySMIS.
Ordinul poate fi accesat aici.