În ședința de Guvern de astăzi au fost numiți noii prefecți și subprefecți, așa cum au fost negociate posturile de coaliția de Guvernare. În această dimineață a fost publicată în Monitorul Oficial hotărârea de încetarea exercitării, cu caracter temporar, a funcției de subprefect de către doamna Vasilica Vîlcu.
La Brăila, pentru postul de prefect a fost numit Nicușor Ciocan, vicepreședinte al USR Brăila.
Nicușor Ciocan are 43 de ani, are un masterat în Administrarea Afacerilor Internaționale și este expert în gestionarea fondurilor europene în ceea ce privește ajutoarele de stat. A studiat Facultatea de Științe Economice, din cadrul Universității „Danubius” Galați dar și Automatică și Informatică Industrială.
Nicușor Ciocan a debutat ca profesor de informatică, a continuat ca Șef compartiment IT și control la un lanț hotelier, după care a fost numit în funcții de conducere la diferite societăți private. În 2006 a fost încadrat ca și Consilier evaluare examinare grad principal în Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și a Locuințelor. Doi ani mai târziu a avansat la funcția de Consilier superior evaluare – examinare, Controlor de Prim Nivel în cadrul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. Din 2013, Ciocan este manager de proiect la Agenția pentru Dezvoltare Regională a Regiunii de Dezvoltare Sud-Est.
Funcțiile de subprefect au revenit PNL. Astfel, cei doi subprefecți sunt Nicolae Nițescu și Adin Boboc. Nicolae Nițescu a fost primar al comunei Mărașu în perioada 2004-2020. Adin Boboc a fost șeful Serviciului Fiscal Orașenesc Ianca, iar în 2020 a candidat la funcția de primar al orașului Ianca din partea PNL.
Sursa: Realitatea de Braila