„Legea mirosului”, inițiată și promovată intens de USR, a fost adoptată miercuri de Camera Deputaților în calitate de for decizional, cu 309 voturi pentru și o abținere.

Se introduce în legislația privind protecția mediului un nou punct: „Disconfortul olfactiv – efectul generat de o activitate care poate avea impact asupra stării de sănătate a populaţiei şi a mediului, care se percepe subiectiv pe diferite scale de mirosuri sau se cuantifică obiectiv conform standardelor naţionale, europene și internaționale în vigoare”.

Legea mai prevede următoarele:

  • Planul de gestionare a disconfortului olfactiv se elaborează de către operatorii economici/titularii activităților care pot genera disconfort olfactiv.
  • În cazul existenţei unor plângeri din partea publicului care reclamă existenţa unui disconfort olfactiv autoritatea publică centrală pentru sănătate, prin structurile subordonate formulează răspunsurile la respectivele plângeri.
  • Pentru asigurarea unui mediu de viaţă sănătos, autorităţile administraţiei publice locale, precum şi, după caz, persoanele fizice şi juridice au următoarele obligaţii: (…)  „g) să reglementeze, inclusiv prin interzicerea temporară sau permanentă, accesul anumitor tipuri de autovehicule sau desfăşurarea unor activităţi generatoare de disconfort, disconfort olfactiv pentru populaţie în anumite zone ale localităţilor, cu predominanţă în spaţiile destinate locuinţelor, în zonele destinate tratamentului, odihnei, recreerii şi agrementului, unități sanitare şi unităţi de învătământ;”
  • Autorităţile administraţiei publice locale au următoarele atribuţii şi răspunderi: (…)  „i) iau măsurile necesare prevenirii și reducerii disconfortului olfactiv provenit de la activitățile care nu se supun reglementării din punct de vedere al protecției mediului și dispun măsurile legale ce se impun; (…) resping solicitările de dezvoltare a proiectelor dacă distanțele minime de protecție sanitară nu sunt respectate sau în zonă sunt instalații care produc disconfort și riscuri asupra sănătății populației (…) reglementează inclusiv prin interzicerea permanentă sau temporară desfășurarea activităților generatoare de disconfort olfactiv în zonele de locuit, recreere, odihnă, tratament și agrement
Articolul precedentOrban îl pune la punct pe Ciolacu: Cadrul legal e aprobat recent chiar de Parlament!
Articolul următorCHA CHA LITIX! Episodul 4. Ana Măiță, mamazoana