Pagina de Facebook a cancelarului austriac Karl Nehammer a fost asaltată de mesajele românilor indignați de poziția Vienei față de aderarea României la spațiul Schengen, materializată în cele din urmă cu o respingere a țării noastre și a Bulgariei. Majoritatea mesajelor au vizat presupusa influență a intereselor Rusiei asupra poziției luate de guvernul de la Viena.

În ultimul mesaj de pe Facebook al lui Nehammer, acesta le-a urat compatrioților “Sărbători frumoase și binecuvântate”.

Postarea a fost însă asaltată de mesajele unor români revoltați de felul în care Austria și cancelarul s-au opus fățiș și fără echivoc intrării României și Bulgariei în spațiul Schengen.

“De azi te poți numi rus” sau “În rusă (limba – N.R.), vă rog”, au fost 2 dintre mesajele care au făcut trimitere la scenariul invocat și de unii politicieni români că în spatele deciziei Austriei s-ar fi aflat interesele sau influența Rusiei.

Un alt mesaj, mai elaborat, a adus in discuție avantajele pe care le are Austria de pe urma României și pe care nu știe să le răsplătească.

“Avem 60.000 de asistenți medicali și asistenți medicali care au grijă de părinții și bunicii tăi. Ne lăsăm familiile, copiii, bunicii și venim la voi lună de lună. Este inacceptabil să nu aprobați aderarea României la Schengen. Lasă-ne să te dezamăgim și pe tine. “Haideți să stăm cu toții în România”, a scris un alt comentator din România.

“Vă sfătuiesc să vă ștergeți conturile de socializare, dacă vreți să vă fie bine”, a scris altcineva.

“Pt. niște voturi nenorocite pe care vrei să le câștigi, ești în stare să sacrifici interesele legitime ale două țări europene chinuite în istorie de cei pe care îi invitați la nunți! Chiar, o nuntă ceva, un botez ca să-l inviți pe Putin, n-ai? Să-ți fie rușine! Dacă n-ai înțeles ce am scris, folosește Google Translate!”,este un alt mesaj.

 

Articolul precedentDrulă: „Pentru nedreptatea suferită azi de români, există și responsabilități naționale de asumat. Ministrul Bode trebuie să-și dea demisia!”
Articolul următorCătălin Drulă, după eșecul Schengen: Este evident o decizie discriminatorie și de neînțeles. Austriecii trebuie puși la locul lor