Deputaţii USR Oana Ţoiu şi Radu Miruţă şi senatorul Irineu Darău au solicitat, marţi, într-o conferinţă de presă, convocarea unei sesiuni extraordinare pentru adoptarea de urgenţă a proiectului depus în urmă cu o lună de parlamentarii Uniunii, care modifică noua lege a pensiilor, astfel încât cei care au lucrat sau lucrează încă în condiţii grele de muncă să nu piardă bani la pensie după intrarea în vigoare a noii legi şi după recalculare.
Oana Ţoiu a precizat că proiectul de lege al USR a primit avize favorabile de la Consiliul Economic şi social şi are şi confirmarea formală de la Consiliul legislativ din punct de vedere tehnic.
“Vorbim de acei pensionari ai României care au ţinut în spate industria, care au ţinut în spate producţia de energie, mineritul, energia nucleară şi în principiu aceia care au avut cele mai grele condiţii de muncă. De la 1 septembrie, pe legea Guvernului PSD PNL, odată cu recalcularea, acestor oameni care au contribuit suplimentar pe durata carierei lor le va fi recalculată în minus pensia pe noile formule. Acest lucru va afecta în special pe aceia care au stat mai mult în activitate şi au o vechime mai mare, îi va afecta în special pe aceia care au avut contribuţii suplimentare. (…) Din păcate, am văzut în ultimele săptămâni mai degrabă un Parlament care a avut cu totul altă prioritate decât pensionarii. De aceea cerem sesiune extraordinară pentru a putea să dezbatem în comisiile de fond şi în plenul Senatului şi al Camerei Deputaţilor această lege, astfel încât până la momentul recalculării – 1 septembrie – să fie evitată această nedreptate. În estimările noastre sunt între 100.000 şi 200.000 de români pensionari care sunt afectaţi de această nedreptate odată cu recalcularea de la 1 septembrie”, a declarat deputata USR.
Deputatul Radu Miruţă, co-iniţiator al iniţiativei legislative, a afirmat că noua lege a pensiilor va duce la unele scăderi în anumite domenii.
“Avem un exemplu al unui om care a lucrat în zona de minerit 33 de ani, care are 63 de puncte de pensie şi căruia pe legea actuală în acest moment are o valoare pensia dumnealui de 7.220 de lei, pensia brută. Pe noul calcul al legii pensiilor, acest om, care are opt ani de puncte de stabilitate, primeşte o pensie cu 1.732 de lei mai puţin. Este o nedreptate pe pe care noi nu putem să o acceptăm, pentru că o lege a pensiilor echitabilă înseamnă dreptate pentru toate categoriile. (…) Pensia scade în medie cu 1.700 de lei şi este o medie a celor care lucrează în această zonă de minerit şi de energie. Cerem ca această situaţie să nu ajungă să intre în practică, să nu ajungă să poată fi pusă în vigoare. Asta se va întâmpla dacă proiectul nostru de lege nu este adoptat până la 1 septembrie, iar cei de la PSD, cu fraţii lor mai mici de la PNL, au o istorie împotriva acestor oameni”, a afirmat Miruţă.
Senatorul Irineu Darău a declarat, la rândul său, că foarte multe categorii de oameni care au lucrat în condiţii speciale şi riscante vor avea de suferit începând cu 1 septembrie, “pentru că PSD şi PNL vor să mărească turta bugetară pe care o dau specialilor de alt tip, specialilor lor, în loc să dea oamenilor care au lucrat în condiţii speciale toată viaţa”.
“În Braşov avem oameni care au lucrat în domeniul nuclear, care şi-au pus în pericol sănătatea – la Feldioara – şi aceşti oameni vor fi afectaţi în mod similar de scădere începând cu 1 septembrie.(…) Am venit cu soluţia potrivită la momentul potrivit, era timp berechet să treacă prin Parlament. Fac un apel, în calitate de senator, în primul rând la cei din Comisia pentru muncă şi la preşedintele Rotaru, senator PSD de Brăila, care doar social-democrat nu este dacă nu acceptă să corecteze o asemenea situaţie. De două săptămâni Comisia pentru muncă din Senat şomează. (…) Solicit ca această săptămână să fie prima săptămână din luna iulie, după care într-o sesiune extraordinară să fie votată această iniţiativă. Nu se poate juca nimeni cu legea pensiilor”, a transmis senatorul USR.
Sursa: Realitatea Din USR