Mai mulți participanți la ziua de naștere a președintelui Camerei Deputaților, Ludovic Orban, au fost filmați fără mască, deși aceasta este obligatorie în spațiile închise. Petrecerea a avut loc în Salonul Spaniol din Parlament. Premierul Florin Cîțu, care nu a fost prezent, a spus că nu a văzut imaginile și că nu poate comenta situația.

În imaginile difuzate de Digi24 se văd mai multe persoane care stau destul de aproape una de cealaltă și care nu poartă mască de protecție. Acestea au fost surprinse în momentul în care o persoană a deschis ușa pentru a intra în salon.

Întrebat despre participanții la petrecere care nu poartă mască, premierul Florin Cîțu a spus că nu a văzut imaginile.

„Vă dați seama că nu pot să comentez ceva ce nu am văzut”, a spus el, adăugând că „nu are această informație”.

Întrebat dacă a fost invitat la ziua lui Orban, Cîțu a răspuns că a fost la ședința coaliției.

Și anul trecut, mai mulți liberali au fost surprinși fără mască la ziua lui Ludovic Orban, în timpul mandatului său de premier.

Articolul precedentDispută lingvistică în emisiunea 100% între un șef de comisie parlamentară și un jurnalist
Articolul următorDan Barna: „În momentul de față e foarte clar, vorbim despre o nouă lege a pensiilor”