PNL și USR-PLUS și-au dat mâna pentru a construi o administrație care să fie parteneră cu cetățeanul și mediul de afaceri, a subliniat Nicușor Dan, independentul propus de cele trei formațiuni pentru postul de primar general al Capitalei.

„Suntem împreună pentru că bucureștenii ne-au solicitat asta – 70% dintre bucureșteni spun că orașul merge într-o direcție greșită și ne-au spus, uniți-vă și scăpați-ne de administrația PSD! Nu e posibil să ai în București firme care produc inteligență artificială, și tu să nu fii în stare să corelezi două semafoare!

Nu e posibil să ai în București firme de IT care sunt lideri în domeniul lor în competiția globală, și tu să nu fii în stare să știi cine plătește gunoiul, și cine nu plătește gunoiul. Suntem împreună azi aici pentru a construi o administrație care să fie parteneră cu cetățeanul, care să fie parteneră cu oamenii de afaceri, care primul lucru pe care ni-l spun azi, când se întâlnesc cu noi, este, măcar nu ne încurcați!”, a declarat Nicușor Dan.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentNelu Tătaru propune ca starea de alertă să fie prelungită cu încă 30 de zile
Articolul următorPremierul Orban merge astăzi în Parlament și prezintă măsurile de prevenire în contextul deschiderii anului şcolar şi organizării alegerilor locale