Organizaţia judeţeană a Partidului Libertate, Unitate şi Solidaritate (PLUS) a anunţat vineri începerea unei competiţii interne pentru stabilirea propunerilor pentru funcţia de prefect al judeţului Tulcea, decizia finală urmând să fie luată de Biroul Naţional al partidului.
Concursul va avea două componente – votul membrilor PLUS şi o evaluare a candidaţilor făcută de o comisie internă, scopul acestei competiţii fiind acela de a transparentiza procesul de numire, se arată într-un comunicat transmis AGERPRES.
“Funcţia de prefect al judeţului este una importantă şi înţelegem pe deplin responsabilitatea care ne revine cu această numire. Tocmai de aceea punem în practică exact principiile pe care le-am susţinut în ultimii ani: numirile politice să se facă pe baza competenţei şi în mod transparent. Sunt sigur că prin votul membrilor şi prin evaluarea comisiei interne vom trimite către colegii din Biroul Naţional PLUS doi candidaţi pe deplin pregătiţi şi îndreptăţiţi să ocupe această funcţie”, a declarat preşedintele organizaţiei judeţene a PLUS Tulcea, Marian Machedon, citat în comunicat.
În urma procesului de selecţie, PLUS Tulcea va înainta săptămâna viitoare două nominalizări către Biroul Naţional al partidului, forul central urmând să ia decizia finală.
“Prin soluţia aleasă, PLUS îşi propune schimbarea radicală a modului în care se fac numirile politice. Deşi organizarea concursului intern nu este o cerinţă legală, membrii PLUS au ales această soluţie pentru a face procesul de numire transparent şi pentru a aduce meritocraţia în centrul numirilor în funcţii publice”, se arată în comunicatul de presă.
Potrivit sursei citate, în desemnarea celor două propuneri pentru funcţia de prefect al judeţului Tulcea, votul membrilor filialei şi evaluarea comisiei vor conta în egală măsură.
“Orice membru PLUS Tulcea îşi va putea exprima opţiunea prin vot, alegând unul dintre candidaţi. Totodată, comisia de evaluare va oferi fiecărui candidat un punctaj care va lua în considerare competenţa pentru exercitarea funcţiei, probitatea profesională şi etică, viziunea şi programul asumat, analiza scrisorii de intenţie şi a CV-ului. Pentru ca decizia să aibă o reprezentare la nivelul întregului judeţ, din comisia de evaluare fac parte membrii Biroului filialei judeţene PLUS Tulcea, consilierii locali PLUS şi coordonatorii PLUS ai tuturor comunităţilor locale”, precizează sursa citată.
Sursa: Realitatea Din USR