Premierul Florin Cîţu le-a transmis reprezentanţilor Consiliului Investitorilor Străini, la întâlnirea pe care au avut-o joi, apelul său de se implica şi de a susţine campania de vaccinare împotriva COVID-19. Şeful Executivului i-a asigurat pe aceştia că Guvernul va menţine acelaşi regim fiscal şi nu va creşte taxe şi impozite, informează news.ro.

„Am transmis comunităţii oamenilor de afaceri, la întâlnirea pe care am avut-o astăzi cu reprezentanţii Consiliului Investitorilor Străini, apelul meu de a susţine campania de vaccinare împotriva COVID-19. Fie că vorbim despre investitori cu capital românesc sau străin, mediul privat este partener de încredere în acest efort comun de a depăşi cu bine pandemia, prin imunizarea populaţiei şi respectarea măsurilor de protecţie sanitară. Stabilizarea situaţiei epidemiologice şi creşterea capacităţii de vaccinare în lunile aprilie şi mai sunt premise clare şi sigure că treptat putem să învingem acest virus”, a afirmat Florin Cîţu, potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Guvernului.
 
Prim-ministrul a adăugat că reprezentanţii HORECA şi investitorii străini au venit cu propuneri şi vor să participe la consultările care vor avea loc în Comitetul ministerial pentru revenirea la normalitate a României.
 
„Mă bucur să văd că, asemenea reprezentanţilor din domeniul HORECA, investitorii străini care au proiecte de afaceri în România au venit cu propuneri şi doresc să participe la consultările ce vor avea loc în Comitetul interministerial a cărui sarcină este să pregătească revenirea la normalitate a României începând cu 1 iunie 2021. Este o bornă pe care o aşteptăm cu încredere şi o pregătim cu mare responsabilitate. Este vital să protejăm sănătatea oamenilor, este esenţial să menţinem economia sănătoasă. Iar pentru însănătoşirea economiei româneşti este nevoie să susţinem investiţiile publice şi private, inclusiv prin continuarea măsurile începute în cursul anului 2020 prin care am salvat locuri de muncă, să restructurăm companiile de stat şi să digitalizăm sectorul public. Vom menţine regimul fiscal şi categoric nu vom creşte taxe sau impozite. Sunt obiective asumate de Guvern şi aşteptate de mediul de afaceri”, a completat Cîţu, conform sursei citate.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentDan Motreanu: “Inițiativa Cetățenilor referitoare la interzicerea cuștilor”, dezbătută pe 15 aprilie
Articolul următorMinistrul Sănătății, Vlad Voiculescu: Situaţia este în continuare critică la ATI