Premierul Florin Cîţu a anunţat, joi seară, că a discutat cu Věra Jourová, vicepreşedinte al Comisiei Europene pentru Valori şi Transparenţă, despre eliminarea MCV pentru România şi Mecanismul privind Statul de Drept.
”Guvernul susţine eliminarea şi repararea modificărilor legislative nefericite aduse legilor justiţiei în perioada 2017-2019”, afirmă premierul, adăugând că ”procesul de recuperare a independenţei justiţiei a început şi va continua”, fiind ”un proces de vindecare”.
Acesta afirmă că, alături de Comisia Europeană, ”Guvernul României susţine eliminarea şi repararea modificărilor legislative nefericite aduse legilor justiţiei în perioada 2017-2019”.
”Împărtăşesc dorinţa doamnei Jourová de a finaliza în prima jumătate a acestui an angajamentele cu privire la statul de drept, pe care România le are ca stat membru al Uniunii Europene. În acest sens, coaliţia legislativă şi Ministrul Justiţiei, în dialog continuu cu reprezentanţii autorităţii judecătoreşti şi ai societăţii civile au un obiectiv european: să livreze o legislaţie care să garanteze independenţa justiţiei pe termen lung şi să reziste în faţa presiunilor politice conjuncturale. Procesul de recuperare a independenţei justiţiei a început şi va continua. Este un proces de vindecare. Nu va fi uşor, dar este inevitabil”, a mai scris Cîţu.
Potrivit acestuia, ”prin dialog civilizat şi dezbatere bazată pe argumente raţionale vom ajunge la un consens în interesul României pentru încheierea MCV şi pentru un stat de drept consolidate”.
Věra Jourová a declarat, pentru Radio România Actualităţi, că în acest an România ar putea scăpa de MCV.
Sursa: Realitatea Din PNL