Primarul orașului Timișoara, Dominic Fritz, a scris joi pe Facebook că a invitat-o pe președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în orașul care va deveni în 2023 Capitală Culturală a Europei și că aceasta a acceptat.
Fritz a spus că a avut o discuție telefonică cu Ursula von der Leyen, care l-a felicitat pentru funcția de primar.
”M-a felicitat pentru funcția de primar, iar eu i-am povestit despre Timișoara, cum m-a cucerit acest oraș vechi și multicultural și de ce a meritat să i se acorde titlul de Capitală Culturală a Europei. Am invitat-o să cunoască Timișoara în 2023 și se pare că am fost foarte convingător. A acceptat imediat și bucuroasă invitația. Nu am ocolit dificultățile pe care le întâmpinăm în acest proiect și m-a asigurat de tot sprijinul ei pentru ca anul 2023 să fie unul de strălucire pentru oraș și pentru România”, a scris edilul pe pagina sa de Facebook.
Potrivit acestuia, prima întrebare a fost despre procesul de vaccinare, respectiv despre cum merge campania la Timișoara și în România.
”I-am povestit despre proiectul Oxigen și despre soluțiile pe care le-am găsit împreună cu corpul medical, societatea civilă și mediul privat pentru a asigura un cât mai bun tratament celor care suferă de COVID-19. Și am aflat că Uniunea Europeană lucrează să ne trimită cât de multe vaccinuri avem nevoie, doar să avem noi capacitatea administrativă pentru a vaccina și oameni determinați să-și reia viața, în condiții de normalitate (revin mâine cu mai multe informații despre campania de vaccinare în Timișoara)”, a adăugat Fritz.
În cele din urmă, primarul a spus că a ”găsit în această conversație interes și deschidere pentru Timișoara”.
”Avem un partener direct și solid în doamna von der Leyen și în Comisia Europeană”, a subliniat Dominic Fritz.
Sursa: Realitatea Din USR