Președintele Iohannis a declarat miercuri că atât pensiile cât și alocațiile pentru copii vor crește anul acesta în funcție de posibilități.

„Este evident că o creștere de 40% a pensiilor nu este posibilă, nu sunt bani. Este rezonabil să ne gândim la o creștere a pensiilor, nu putem lăsa pensionarii să plătescă integral costul recesiunii. Pensiile vor crește. Punct și clar. Cât va fi această creștere, va calcula Guvernul și vor veni cu măsurile de rigoare”, a spus Iohannis.

În ceea ce privește dublarea alocațiilor pentru copii, șeful statului a spus că nu va fi posibilă „de azi pe mâine”.

„Ne dorim și eu și Guernul să devină realitate, va fi posibilă în etape, sau cum spune cineva, pas cu pas”, a precizat Klaus Iohannis.

Acesta a explicat că România se găsește într-o situație complicată economic, bugetar și electoral.

„Ne dorim să creștem și alocațiile și pensiile, însă de la dorința sinceră la putința sinceră este o cale lungă. Dacă economia românească se contractă, poate va fi mai mică de 8%, veniturile la bugetul statului s-au diminuat semnificat iar în loc de un deficit de 3% vom avea unul considerabil mai mare. În aceste condiții, nu cred că se așteaptă cineva ca toate cheltuielile inițiale să poată fi făcute, nu sunt bani pentru toate. Am rugat Guvernul pentru majorări atât cât se poate”, a mai spus președintele României.

 

 

 
Articolul precedentAlianţa USR PLUS şi-a lansat candidaţii pentru primăria și Consiliul Judeţean Satu Mare
Articolul următorNicușor Dan: Avem traficul imposibil din București pentru că soluțiile alese n-au avut viziune și coerență