Preşedintele PNL Bucureşti, Ciprian Ciucu, anunţă, luni, că la nivel local nu se va impune o alianţă PNL-PSD, primarii având posibilitatea de a-şi asigura majoritatea cum consideră de cuviinţă. Ciucu afirmă că va milita ca în Bucureşti să se continue colaborarea cu USR, aşa cum s-a promis la alegerile din 2020.
”Am votat şi m-am exprimat astăzi, în cadrul Biroului politic Naţional al PNL, împotriva alianţei care se prefigurează la guvernare. Am cerut în şedinţele anterioare şi astăzi am primit confirmarea că la nivel local nu se impune o de sus în jos o astfel de alianţă şi că primarii sunt liberi să îşi decidă, împreună cu propriile organizaţii locale, propriile majorităţi. Acest lucru mă bucură în contextul situaţiei politice din Bucureşti”, a scris, luni, pe Facebook, Ciprian Ciucu, conform News.ro.
Preşedintele PNL Bucureşti anunţă că va milita pentru colaborarea cu USR în Caputală. ”În ceea ce mă priveşte, voi milita pentru menţinerea alianţei la nivelul Primăriei Generale şi a Primăriilor de Sector cu partenerii alături de care ne-am prezentat în campania electorală din 2020. Aşa este normal, aşa trebuie să facem. Fac un apel la Preşedintele USR, la preşedintele USR Bucureşti şi la preşedinţii organizaţiilor de sectoare ale USR să nu provoace rupturi artificiale în Bucureşti şi să urmeze calea mai uşoară a opoziţiei”, a mai scris Ciucu. Acesta face apel şi la liderii filialelor de sector ale PNL.
”Fac un apel şi la colegii mei din conducerea Sectarelor, ca în contextul schimbărilor guvernamentale, să nu facă gesturi bruşte şi chiar să dialogheze mai mult decât au făcut-o până acum cu cei cu care ne-am însoţit în campania electorală. Fac un apel şi către Primarul General să pună pe baze autentice dialogul cu organizaţiile PNL şi USR din Bucureşti şi să reevalueze cum se poziţionează vizavi de protocolul pe baza căruia a fost susţinut în campania electorală şi să se asigure că cele agreate se întâmplă”, a mai scris Ciucu. PNL, PSD şi UDMR, alături de minorităţile naţionale, vor susţine viitorul Guvern, Nicolae Ciucă fiind singura propunere de premier cu care s-au prezentat la Cotroceni.