Preşedintele USR, Cătălin Drulă, a declarat vineri că CFR Călători şi CFR SA nu au bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat în acest an, aspect care afectează drepturile salariale, dar şi achiziţiile şi reparaţiile.
“Realitatea este că nici CFR Călători, nici CFR SA nu au în luna septembrie buget de venituri şi cheltuieli pe 2023 aprobat. Cele două companii, din incompetenţa lui Sorin Grindeanu, nu au buget de venituri şi cheltuieli. Asta înseamnă că sunt afectate drepturile salariale (…) nu se pot achiziţiona trenuri noi sau reparaţiile să se facă în ritmul necesar. (…) CFR Călători propune acum un buget cu pierdere de 800 de milioane. Anul trecut a avut 177 de milioane. Ghici ce s-a întâmplat în anul în care am fost eu ministru? Profit. Ambele companii au avut profit, pentru că noi am tăiat cheltuielile, am fost cumpătaţi. Am reuşit să ţinem aceste bugete sub control. Şi a urmat dezmăţul. (…) Eu nici nu ştiu cum mai plătesc salariile acolo. Mă întreb, pentru că e o problemă gravă”, a spus liderul USR, la B1 TV.
Drulă le-a reproşat actualilor decidenţi că “au prăbuşit” programe începute şi nu au lansat licitaţiile de electrificare. El a menţionat că “situaţia este gravă” în ce priveşte proiectele finanţate din PNRR.
“Cu PNRR situaţia este gravă, pentru că nu merg înainte proiectele. Dacă vorbim de cale ferată, din şantierele de modernizare finanţate din PNRR – vorbim de vreo 3,6 miliarde de euro, două proiecte enorme – nu există în prezent nicio lucrare pe măcar un metru în teren. (…) Cine trebuie să facă asta (să atragă banii PNRR – n.r.)? CFR. CFR SA este condus de prietenul domnului Grindeanu, domnul Simu, un om cu probleme cu DNA, un om care a greşit o înscriere şi a dat drept de superficie pe o sută de ani unei firme private, la complexul Astoria, al CFR – la Snagov, complexul acela superb cu valoare de sute de milioane. Acesta e omul… A venit în Comisia de Transporturi, (…) omul nu ştia nimic despre domeniu”, a susţinut Cătălin Drulă.
El a adăugat că trenurile sunt din ce în ce mai “decăzute” şi că a crescut numărul incidentelor feroviare.
“Au fost nişte incidente feroviare în mandatul meu. Şi în mandatul ministrului de dinainte. Am făcut la un moment dat o monitorizare. Sunt de vreo trei ori mai multe acum”, a precizat el.
Sursa: Realitatea Din USR