Preşedintele USR, Cătălin Drulă, care a participat, joi, la Bruxelles, la Summitul Liderilor Renew, a atras atenţia că “refuzul nemotivat” al Austriei de a primi România în Spaţiul Schengen este o problemă care trebuie rezolvată de urgenţă.
Potrivit unui comunicat al USR transmis, joi, AGERPRES, în cadrul evenimentului, liderii politici au discutat despre direcţiile de viitor ale grupului, campania pentru alegerile europarlamentare din 2024 şi colaborarea între partidele Renew şi provocările economice cu care se confruntă Europa.
Preşedintele USR, Cătălin Drulă, a precizat în context că “schimbul de idei cu şefii de state şi guverne, respectiv liderii partidelor din familia Renew a fost foarte bun şi va servi drept baza cooperării noastre în contextul alegerilor europene din 2024” şi a menţionat că a avut şi un dialog pe probleme economice şi de finanţe publice cu vicecancelarul german, Christian Lindner, şi cu viceprim-ministrul Olandei, Sigrid Kaag.
Cătălin Drulă a mai subliniat în intervenţia sa din cadrul reuniunii liderilor că perspectivele electorale ale celui mai proeuropean grup din Parlamentul European (Renew) şi ale celui mai proeuropean partid din România, USR, sunt foarte bune, dar şi că “refuzul nemotivat al Austriei de a primi România în Spaţiul Schengen este o problemă care trebuie rezolvată de urgenţă”.
La eveniment au participat Emmanuel Macron – preşedintele Franţei, Kaja Kallas – premierul Estoniei, Mark Rutte – premierul Olandei, Christian Lindner – vicecancelar al Germaniei, Charles Michel – preşedintele Consiliului European, Stephane Sejourne – preşedintele Grupului Renew Europe din Parlamentul European.
Alături de preşedintele USR, din delegaţia de la Summitul Renew au făcut parte liderii grupurilor parlamentare USR – Ionuţ Moşteanu şi Radu Mihail, precum şi europarlamentarii USR Vlad Botoş şi Vlad Gheorghe.
Sursa: Realitatea Din USR