Preşedintele USR, Cătălin Drulă, solicită Guvernului să renunţe la măsurile care “lovesc” în finanţarea organizaţiilor nonguvernamentale.
“Cer Guvernului Ciolacu – Ciucă să nu saboteze ONG-urile, să renunţe la măsurile care, sub pretextul creşterii veniturile bugetare, lovesc în finanţarea organizaţiilor nonguvernamentale. Ca să acopere găurile din bugetul de stat provocate de incompetenţa şi lăcomia PSD – PNL, guvernul girat de preşedintele Iohannis şi-a pus în minte să distrugă finanţarea organizaţiilor nonguvernamentale. Nu contează pentru PSD şi PNL că este vorba de sute de ONG-uri care se ocupă de mii de cauze sociale, de la construit spitale şi derulat programe în şcoli la asigurarea de servicii copiilor şi persoanelor vulnerabile sau cu dizabilităţi. Nu contează nici că efectul financiar pentru bugetul de stat ar fi infim raportat la gaura din bugetul mincinos pe care l-au prezentat la începutul anului. Tot ce au în minte PSD şi PNL este să-şi hrănească în continuare clientela de partid”, a susţinut Cătălin Drulă, joi, într-un comunicat al USR, transmis AGERPRES.
USR susţine demersul a peste 500 de organizaţii nonguvernamentale care au adresat o scrisoare deschisă Guvernului Ciolacu cerând să nu fie anulate mecanismele actuale de sponsorizare a ONG-urilor.
“Nu este prima dată când PSD şi PNL încearcă să pună piedici ONG-urilor. Fie că au vrut să le elimine dreptul de a apăra interesul public în instanţă în faţa rechinilor imobiliari, fie că au urmărit restricţionarea dreptului de a înfiinţa asociaţii şi îngroparea ONG-urilor în birocraţie suplimentară şi inutilă. USR s-a opus constant oricărui demers care ar îngreuna sau chiar bloca activitatea asociaţiilor şi fundaţiilor şi a depus proiecte pentru simplificarea şi debirocratizarea sectorului non-profit”, se arată în comunicatul USR.
Sursa: Realitatea Din USR