Primăria Timișoara a înființat un call center pentru timișorenii care vor să se înscrie la vaccinare. Locuitorii orașului care suna la telefon vorbesc cu angajații Direcției de Asistență Socială, aceștia le iau datele și apoi îi programează în platforma de vaccinare anti Covid, conform Mediafax.

Primăria Timișoara a înființat un call center pentru înscrierea și programarea în platforma națională de vaccinare împotriva Covid-19. Acesta se adresează locuitorilor orașului Timișoara care sunt ajutați de angajații Direcției de Asistență Socială să se programeze pentru vaccinare.

Prin intermediul telefonului, operatorii întocmesc fișa de înscriere și apoi o depun pe platformă. Ulterior, Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara anunță persoana despre data, ora și centrul de vaccinare la care a fost programată.

„De luni până duminică, inclusiv, în intervalul orar 8-19 timișorenii pot apela acest număr de telefon dacă doresc să se programeze în vederea vaccinării. Apelul va fi preluat de către un angajat al Direcției de Asistență Socială, care va întocmi în acest sens o fișă de înregistrare, îl va înscrie pe platforma națională și îl va programa la un centru de vaccinare, respectiv o echipă mobilă (dacă situația medicală impune acest lucru), atunci când platforma va permite programarea, în funcție de numărul disponibil de vaccinuri existent în Timișoara”, au anunțat reprezentanții Primăriei Timișoara.

Primarul Timişoarei Dominic Fritz s-a declarat nemulțumit de modul în care este organizată campania națională de vaccinare. El a spus că cele 7 fluxuri de vaccinare care vor fi alocate Timişului din 8 februarie sunt prea puţine, la fel ca şi dozele de vaccin trimise în judeţ.

Sursa: Realitatea Din USR

Articolul precedentUSR PLUS a stabilit propunerile pentru conducerea agențiilor guvernamentale, dar și pentru secretarii de stat din cadrul guvernului.
Articolul următorCHA CHA LITIX! Episodul 146. Cu ce s-a vaccinat Bill Gates