Primarul orașului Timișoara, Dominic Fritz, susține că firmele care nu și-au respectat contractele privitoare la realizarea unor lucrări nu mai pot fi contactate. Edilul șef se gândește să rezilieze contractele și să refacă licitațiile.

Primarul Dominic Fritz s-a referit la contractele care fie sunt în întârziere, fie au fost abandonate de constructori. Sunt și cazuri, în care firmele nu mai pot fi contactate, spune primarul orașului Timișoara.

„Fosta administrație lansează, prin trompetele de serviciu, informația falsă că i-aș opri proiectele. Nimic mai mincinos. De trei luni de zile nu fac altceva decât să salvez proiectele începute, dar lăsate fie fără bani, fie cu sute de zile de întârziere. Pentru a doua categorie, dacă vrem să realizăm proiectele, nu există altă soluție decât rezilierea contractelor cu firmele care nu și-au făcut treaba și refacerea licitațiilor. Este cazul bazelor sportive din Calea Buziașului și Calea Șagului. Firmele contractate nici nu mai răspund la mailuri”, a povestit Dominic Fritz, pe Facebook.

În cazul organizării unor noi licitații, primarul Fritz anunță că va impune condiții de participare mult mai stricte.

Sursa: Realitatea Din USR

Articolul precedentRaluca Turcan după ce a rezolvat problemele minerilor: „Vom aloca bani în trei tranșe drepturile salariale restante”
Articolul următorVlad Voiculescu: ”E momentul ca lucrurile să se schimbe. Cândva era o onoare să lucrezi pentru stat”