Senatul va dezbate, astăzi, în Comisiile de specialitate şi în plen, proiectul de lege iniţiat luni de Guvern, care cuprinde măsurile pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 în situaţia de alertă ce va fi instituită după încetarea stării de urgenţă.

Astfel, proiectul va intra, în această dimineață, în Comisiile de specialitate pentru avize şi raport, urmând ca în cursul după-amiezii să fie dezbătut şi votat de plen, sub rezerva depunerii raportului de către Comisia juridică, sesizată pe fond.

Potrivit preşedintelui interimar al Senatului, Robert Cazanciuc, şedinţa de plen de astăzi se va desfăşura cu o prezenţă restrânsă în sală, majoritatea senatorilor urmând să lucreze de la distanţă. Votul va fi dat telefonic, la fel ca în şedinţele de plen din săptămânile trecute.

Proiectul Guvernului are ca obiect instituirea, pe durata stării de alertă declarate în condiţiile legii, în vederea prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, a unor măsuri temporare şi, după caz, graduale, în scopul protejării drepturilor la viaţă, la integritate fizică şi la ocrotirea sănătăţii, inclusiv prin restrângerea exerciţiului altor drepturi şi libertăţi fundamentale.

 
Articolul precedentSenatorul USR, Vlad Alexandrescu: Ministerul Sănătății ascunde exportul de Euthyrox
Articolul următorDeputatul USR, Claudiu Năsui: Așteptăm măsuri cu adevărat liberale