Membri ai USR Constanţa au organizat, joi, în faţa sediului administraţiei locale, un protest faţă de un proiect al primarului liberal Vergil Chiţac prin care, potrivit contestatarilor, peste 800 de metri pătraţi de plajă din Mamaia ar fi vânduţi unei firme conduse de liderul PSD Constanţa, Ion Dumitrache.

“Primarul Vergil Chiţac şi consilierii PNL şi PSD au decis că plajele Constanţei nu aparţin constănţenilor, ci şefilor de partide şi rechinilor imobiliari. Din păcate, consilierii PNL şi PSD au ignorat apelul public lansat de USR Constanţa în care li s-a cerut să nu voteze pentru vânzarea a 854 de mp de plajă în staţiunea Mamaia către liderul PSD, Ion Dumitrache. Primarului Vergil Chiţac nici măcar nu i-a păsat că, în doar trei zile, peste 1.000 de oameni au semnat petiţia prin care i s-a cerut retragerea de pe ordinea de zi a proiectului”, susţin reprezentaţii USR Constanţa, potrivit unui comunicat de presă transmis de formaţiunea politică.

Conform sursei citate, USR Constanţa a cerut zilele trecute tuturor consilierilor locali să voteze împotriva acestui proiect, printr-o scrisoare deschisă, şi le-a atras atenţia că locuitorii oraşului s-au săturat de “combinaţiile ilegale” nefaste care au distrus oraşul şi plajele staţiunii Mamaia în 20 de ani de administraţie sub conducerea lui Radu Mazăre şi a lui Nicuşor Constantinescu.

“Constănţenii nu v-au trimis în Consiliul Local pentru a face jocurile liderilor partidelor pe care le reprezentaţi şi, cu atât mai mult, nu prin vânzări de terenuri ce l-ar face până şi pe condamnatul penal Radu Mazăre să vă felicite. În Consiliul Local Constanţa reprezentaţi interesele constănţenilor, nu pe cele ale şefilor dumneavoastră. Prin urmare, în speranţa că, în cele din urmă, veţi găsi verticalitatea şi independenţa necesară, vă îndemnăm să votaţi împotriva distrugerii plajelor staţiunii Mamaia”, a arătat USR Constanţa în scrisoarea deschisă trimisă consilierilor locali.

Potrivit USR, terenul vândut în staţiunea Mamaia este de fapt o bucată de plajă, nu un teren aferent construcţiei, iar plajele nu pot fi vândute.

“Suprafaţa de teren vândută este menţionată însă în acte ca având o altă destinaţie, ceea ce reprezintă în sine un abuz şi o ilegalitate”, susţin reprezentanţii formaţiunii politice.

Consilierii USR Constanţa au lansat, de asemenea, o petiţie pentru stoparea vânzării plajelor din staţiunea Mamaia.

Proiectul respectiv a fost aprobat, joi, într-o şedinţă a Consiliului Local Municipal Constanţa, consilierii USR votând împotrivă.

Sursa: Realitatea Din USR

Articolul precedentServiciile secrete, dinamitate de Rareș Bogdan: „Eu nu pot fi compromis. Îmi fac tot felul de scenarii. Inventează arestarea mea ca să-mi închidă gura!”
Articolul următorSorin Grindeanu SFIDEAZĂ presa! De ce nu răspunde întrebărilor Realitatea PLUS – Reacție incredibilă