Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, anunţă că Biroul Electoral de sector a constatat cazuri de fraudă la secţia nr. 248 şi a sesizat organele de urmărire penală.
Pe de altă parte, Radu Mihaiu îşi exprimă nedumerirea legată de faptul că organele de urmărire au fost au anunţate doar în cazul secţiei nr. 248, în condiţiile în care există “zeci de secţii în care apar voturi în plus inexplicabile”.
“În sfârşit, BES constată cazuri de fraudă şi sesizează organele de urmărire penală. Alegerile de la Sectorul 2 se vor lăsa cu multe dosare şi anchete. La secţia 248, după 4 zile de stat la porţile Biroului Electoral de Sector, au apărut voturi în plus. Coincidenţă sau nu, e fix cazul cu care se lăuda PSD că a mai găsit în ea 39 de voturi în plus pentru domnul Hopincă. Ce nu e de înţeles e de ce abia acum au raportat astfel de incidente. Sunt zeci de secţii în care apar voturi în plus inexplicabile, dar doar la aceasta au respectat procedura şi au anunţat organele de urmărire penală. Asta în sine e o suspiciune că s-a încercat muşamalizarea fraudei”, a scris Mihaiu, pe Facebook.
El ataşează şi adresa oficială din care reiese că la secţia de votare nr. 248 în procesele verbale au fost menţionate 9 buletine de vot în plus faţă de numărul de alegători, motiv pentru care Biroul Electoral de Sector apreciază că se impune sesizarea organelor de urmărire penală.
În urmă cu o zi, Radu Mihaiu anunţa că BES a aprobat renumărarea la secţiile nr. 195 şi 265. El considera însă că acestea reprezintă “o fracţie infimă din cele care ridică semne mari de întrebare”.
“Nu au adresat deloc problema voturilor în plus. Nu au verificat secţiile unde PV-urile sunt falsificate. Nu vor să deschidă secţiile unde au existat buletine preştampilate, motivând că ‘ştiu ei că astfel de buletine nu au ajuns în urnă’. Cum? Asta nu mai explică nimeni. Ni se aruncă firimituri, în timp ce răspunsurile la întrebări rămân închise în sacii cu voturi. Vom verifica aceste două secţii. Vom aduna toate dovezile posibile de care la un moment dat justiţia va avea nevoie. Există cel puţin 8 plângeri penale după votul de la Sectorul 2. Dacă politic există un risc să muşamalizeze frauda, mereu va exista justiţia care va putea să facă lumină pe duminica orbului, versiunea 2024”, a scris Mihaiu, pe Facebook.
Sursa: Realitatea Din USR