Realitatea PLUS continuă demersul împotriva preluării resurselor de către compania austriacă OMV. Asta în condițiile în care austriecii au dat România în judecată la Curtea de Arbitraj de la Paris, deși guvernul a aprobat exploatarea gazelor din Marea Neagră.

Realitatea PLUS susține strângerea unui milion de semnături împotriva acestui demers al austriecilor, care refuză în continuare să ne primească în Schengen. Facem apel public și la politicieni, indiferent de culoarea politică, să ajute la strângerea semnăturilor.

Românii pot semna pe petitieonline.com/vrem_petrom_inapoi.

Alexandra Păcuraru, realizator „România Suverană” a vorbit despre cum vede această acțiune revoltătoare a austriecilor în condițiile în care țara noastră le-a dat pe mână resurse de miliarde de euro.

„Este un tupeu caracteristic, dar se întâmplă acest lucru pentru că noi i-am lăsat. Vă reamintesc dragii mei, austriecii de la OMV au luat pe șpagă resursele din România. Ei ne-au corupt politicienii, pe Năstase și tot Guvernul. Nici astăzi, după ce am arătat public acel document pe care l-ați văzut și la Anca Alexandrescu, actul trădării naționale Năstase nu este cercetat penal, și nici OMV nu este blocat să nu mai facă aceste abuzuri. Eu Alexandra Păcuraru, la fel ca telespectatorii mei, nu mă simt reprezentată de acești politicieni lași, umili, rușinos de slabi, care la televizor ne păcălesc, ne mint că românilor le va fi bine, că scăpăm de sărăcie, că nu mai importăm gaze. Sunt doat minciuni. Suntem intoxicați de toate aceste minciuni. De saracie au scapat austriecii de la OMV pentru generații întregi. Pe ai noștri români i-au condamnat la sărăcie, pe sclavie pe generații. Asta fac politicienii noștri corupți și șantajabili,” a spus Alexandra Păcuraru.

Apel la români și la politicienii suveraniști

„Fac apel să se facă dreptate României. Noi poporul român trebuie să dăm în judecată OMV, nu ei, statul român. Fac apel la fiecare dintre dumneavoastră telespectatorii și ascultătorii noștri, să ne dăm semnăturile, să ne strângem un milion, două milioane, trei, șase milioane, să blocăm demersul austriecilor de la OMV de la Paris. Nu mai putem sta în pixul unui ministru de Finanțe, pentru că am văzut ce a făcut Câciu. Atât a putut el. Să reprezinte interesele austriecilor, nu interesele românilor.

Fac apel la toți politicienii suveraniști, să uite de orgolii, să își asume acest demers esențial pentru țară. Să redăm românilor suveranitatea, să ne recuperăm resursele, exploatarea în interesul românilor. AUR, PMP, Forța Dreptei, poate și dcei din partidele mari de la putere de astăzi: Treziți-va. Acționați în interesul românilor și blocați abuzurile OMV. Este momentul să arătăm că suntem uniți și printr-o voce punem stop abuzurilor. Cu referendumul pentru familie am eșuat. Este momentul să dăm dovadă de înțelepciune și maturitate în interesul nostru ca țară. Pe ce platformă se vor strânge semnăturile – sunt prima care îmi dau semnătura acolo,” a mai spus realizatoarea emisiunii „România Suverană”.

Articolul precedentHaos pe scena politică înainte de alegerile din 2024 – se conturează profilul candidaților pentru funcția de președinte
Articolul următorLiderul USR, Cătălin Drulă: Varianta promovată de PSD și PNL pentru tăierea pensiilor speciale ale parlamentarilor va pica la CCR