Claudiu Năsui anunță că vor fi desființate aproape 40% din funcțiile de conducere și 30% dintre cele de execuție, adică peste două sute de posturi.
Într-o intervenției la Digi24, Năsui a precizat că în acest moment sunt angajate ”opt sute și ceva, 880 ” de persoane, iar după restructurare numărul posturilor va scădea la 590. Ministrul estimează că astfel vor fi reduse costurile salariale cu un procent cuprins între 30 și 40%.
“Actualul minister al economiei este rezultatul multiplelor despărțiri și comasări de ministere. Ministere inutile create numai pentru a oferi sinecuri în negocieri publice. De aceea, ministerul economiei a ajuns să aibă foarte multe structuri și, mai ales, foarte mulți șefi”, a explicat Ministrul Claudiu Năsui, printr-o postare pe Facebook.
Ministrul a menționat, de asemenea, că, în ultimii ani, numărul de bugetari și instituțiilor noi din România a tot crescut și acest lucru a fost cauzat de intenția oamenilor politici de a-și consolida puterea în stat, posturile și bugetul, pe spatele contribuabilului.
“De aceea cheltuielile statului au tot crescut. De aceea am ajuns să avem mii de structuri, instituții și agenții inutile. Le cunoaștem bine pe câteva dintre ele: institute ale levantului, academii de cercetare, agenții fără număr și pentru orice motiv, etc. Sunt efectiv sute de astfel de structuri înființate doar pentru a da posturi de conducere unor personaje conectate politic și pentru a salariza activ de partid. Toate acestea din banii noștri”, a adăugat Claudiu Năsui.
Așadar, prin acest demers, Ministerul Economiei va fi reorganizat, iar funcțiile redundante și departamentele care nu și-au arătat niciodată utilitatea vor fi reduse: “A venit vremea să reformăm acest stat. Nu este nevoie de atâția șefi și directori în Ministerul Economiei. Avem nevoie de un stat mic și concentrat pe ce trebuie să facă. Unul care să genereze cheltuieli mai mici pentru contribuabili și birocrație mai puțină”, a spus Ministrul Economiei.
Sursă: Facebook/Claudiu Năsui.
Sursa: Realitatea Din USR