Senatorul USR Sebastian Cernic, secretar al Comisiei pentru agricultură din Senat, cere autorităților să modifice Programul Tomata astfel încât banii să ajungă la legumicultorii adevărați și nu la samsari sau, cu dedicație, la anumiți fermieri.

Programul Tomata a încurajat importurile de roșii turcești și frauda în rândul samsarilor, în condițiile în care România a importat în ultimul an roșii din afara Uniunii Europene de peste 100 de milioane de euro.

Sebastian Cernic: „Programul Tomata, impus de Liviu Dragnea și Petre Daea, nu a fost făcut pentru a încuraja consumul de roșii autohtone, ci a încurajat, mai degrabă, fraudarea banilor oferiți de stat, a mințit producătorii onești și a crescut prețurile la raft. Statul cheltuie de câțiva ani milioane de euro pe un program falimentar. Datele arată foarte clar că România a importat din țările din afara Uniunii Europene, în ultimul an comercial, roșii proaspete și procesate în valoare totală de 101,8 milioane de euro, doar din Turcia fiind importate aproape 63.000 tone.”

Sebastian Cernic îi acuză de incompetență pe cei care au elaborat acest program, care a dus la prăbușirea, în această vară, a prețurilor la tomatele produse în România pe piața en-gros.

Românii plătesc pentru eșecul acestui program cu propria sănătate, deoarece nivelul pesticidelor în legumele din Turcia se află pe primul loc în clasamentul probelor de tomate contaminate, atât în statisticile românești, cât și în cele europene.

Potențialul României de a produce și procesa roșii este uriaș. Cu toate acestea, importăm tomate inclusiv din China și Egipt. Senatorul USR spune că, pentru a veni în mod real în sprijinul legumicultorilor români, statul are obligația să închidă Programul Tomata în forma actuală, să sprijine producătorii în vederea asocierii și să investească în spații de depozitare, să stimuleze hipermarketurile să încheie contracte cu producătorii locali, să subvenționeze energia necesară pentru cultivarea de roșii și să gândească un regim special pentru lucrătorii sezonieri din acest domeniu, iar Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor să efectueze controale mai dese și mai serioase în piețe și vămi pentru a scădea riscul importurilor de tomate nesănătoase.

Programul Tomata a fost lansat în 2017, unul dintre obiective fiind reducerea importurilor, ceea ce nu s-a întâmplat, importurile ajungând în acest an la niveluri-record.

 

Sursa: Realitatea Din USR

Articolul precedentÎncă o infracțiune săvârșită de Dan Andronic: acuzat de spălare de bani – Suma este uriașă!
Articolul următorPe drumuri… de munte