Adrian Wiener, senatorul care a revenit ca medic în spitalul din Arad, pe care l-a coordonat în timpul pandemiei de COVD-19, va candida din partea USR pentru funcția de primar al Aradului.

Adrian Wiener are 47 de ani, este medic și se află la primul mandat de parlamentar, fiind ales în 2016 pe listele USR.

“În cadrul unei conferințe de presă susținute în fața Palatului Administrativ din centrul orașului, la care au participat Vlad Botoș, președinte al USR Arad, Octavian Iercan, Președinte al PLUS Arad, Sergiu Cosmin Vlad, deputat al USR Arad și Adrian Wiener, senator al USR Arad, a fost anunțată candidatura medicului și senatorului arădean Adrian Wiener la Primăria municipiului”, anunță USR Arad.

Adrian Wiener a fost unul dintre cei mai activi parlamentari ai USR în actuala legislatură. Este inițiatorul a numeroase proiecte de lege în special pe zona de sănătate – precum legea care prevede limitarea cantității de acizi trans nesaturați din alimente, adoptată ieri de Parlament, sau proiectul de lege care își propunea reducerea cantității de zahăr din băuturile răcoritoare, care nu a trecut de legislativ.