Braşovul are nevoie de spital nou, multidisciplinar, cu cel puţin 1.500 de paturi, şi nu de unul regional, care ar putea avea doar 800, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, senatorul USR, Allen Coliban.

Potrivit acestuia, proiectul noului spital al Braşovului a fost dezvoltat de o asociaţie din judeţ, “relevantă în domeniu”, din care fac parte medici, specialişti în domeniu, fiind unul “bine dimensionat”, care ar putea să înlocuiască întregul sistem actual de sănătate publică, potrivit agerpres.ro.

“Aceasta înseamnă ca toate cele aproximativ 2.000 de paturi să fie mutate într-o locaţie nouă, un spital multidisciplinar dezvoltat la nivelul anului 2021, care să deservească nevoile Braşovului pe următoarele decenii”, a spus Coliban, care este candidat al USR la Primăria municipiului.

El a afirmat că “momentul în care legea prin care s-a alocat teren noului spital al Braşovului a trecut prin Parlament a fost unul parţial nefericit” pentru că, prin aceasta, s-a impus condiţia ca viitoarea unitate medicală să fie una regională.

“Astfel, s-a mutat decizia la nivel politic central şi a deschis un front de luptă cu alte judeţe din regiunea Centru. Pentru că poate fi un singur spital regional în regiune. Şi nu ştiu dacă Braşovul este cu adevărat pregătit să ducă o luptă în acest moment cu Târgu Mureş, cu Sibiul şi cu celelalte judeţe”, a mai spus Coliban.

Totodată, el a subliniat că un spital regional presupune o limitare a numărului de paturi la 800.

“Dacă e să facem o comparaţie cu nevoia reală a Braşovului, vedem că diferenţa de 1.200 de paturi rămâne în sistemul actual, care este unul îmbătrânit, pavilionar, impropriu pentru actul medical şi cu atât mai mult vedem acest lucru în aceste zile”, a spus senatorul USR.

Conform acestuia, soluţia ar fi un parteneriat public-privat, prin implicarea BERD.

“Este un proiect la care se lucrează de ani de zile, însă care este foarte prost dimensionat, pentru că tema dată proiectanţilor (de la BERD – n.r.) a fost aceea a unui spital mic. Încă nu este târziu să schimbăm acest lucru. Am avut personal întrevederi cu ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, şi i-am scris premierului Ludovic Orban despre realitatea din Braşov, deşi mă aşteptam s-o cunoască. (…) Cele 4.000 de semnături strânse într-un timp relativ scurt ne arată că nevoia braşovenilor este un spital nou, multidisciplinar şi dimensionat corect. Un astfel de spital ne-ar deschide perspective şi în zona de cercetare, de învăţământ universitar”, a subliniat Allen Coliban.

Articolul precedent100% TU DECIZI! Cătălin Rădulescu, deputatul mitralieră. Medicul care nu crede în Covid
Articolul următorCosette Chichirău: Cer demisia lui Chirica din funcția de primar