Marius Bodea, senator USR de Iași, și-a anunțat intenția de a candida la următoarele alegeri locale. Sunt cel cu șansa reală să câștig împotriva acestei mafii care ne tine orașul pe loc, transmite senatorul.

„Voi candida pentru funcția de primar al orașului nostru! Am fost și sunt aici pentru oraș și ieșeni.

Iașul modern și civilizat este proiectul vieții mele. Este ceea ce mă definește, este ceea ce mă ține în politică.

Sunt cel cu șansa reală să câștig împotriva acestei mafii care ne tine orașul pe loc, și pot să pun lucrurile rapid în ordine.

Am fost aici în toți acești ani, cunosc cel mai bine ce au nevoie oamenii din acest oraș, am venit cu soluții pentru toate marile probleme și le pot pune în aplicare din prima secundă de mandat.

Nu mi-aș ierta niciodată că am părăsit ringul când eram, de fapt, cel mai bine pregătit!

Orașul acesta merită dezvoltare pe bune, ieșenii merită mult mai mult.

Merităm investiții mari care sa ne facă viața mai ușoară și să ne rămână copiii aici sa lucreze, merităm aer curat – nu doar betoane peste spații verzi, merităm transparență când vine vorba de banii lor cheltuiți de Primărie, merităm un transport public de secol 21, așa cum au marile orașe în Europa, merităm parcuri noi, merităm un trafic normal, merităm mobilitate, indiferent dacă suntem pietoni sau bicicliști, merităm centre mari școlare în noile zone rezidențiale, merităm infrastructură de evenimente, sală de sport, stadion sau bazin olimpic, merităm deschidere și susținere pentru mediul de afaceri, merităm reguli clare care se respectă de toată lumea în domeniul urbanismului.

Ieșenii merită ca orașul lor să devină un exemplu de urmat pentru alte administrații.

Iar primarul lor trebuie sa fie un om de forță, integru, care a gestionat cu succes in cariera sa proiecte publice mari, care a coordonat echipe mari, care cunoaște și ce e bun și ce trebuie schimbat în administrație, care să ceară cu fermitate echitate și bani de la Guvern pentru marile proiecte, care merge la Primărie știind ce are de făcut și cum.

Nu mai avem timp de pierdut și nici timp de experimente pe spatele ieșenilor!”, a declarat Marius Bodea.

Sursa: Realitatea Din USR

Articolul precedentPrimarul Dominic Fritz: ”Săptămâna asta am înregistrat o victorie de etapă importantă pentru respectarea legii în Timişoara”
Articolul următorDeputatul USR Victor Ilie: „Cred că și lui Viktor Orban și lui Vladimir Putin le-ar conveni un conflict etnic în România”