Senatorul USR-PLUS de Bacău Sebastian Cernic subliniază cum actuala politică de investiţii majore în autostrăzile care vor lega Moldova de sudul şi de vestul ţării sunt adevărate punţi ce consolidează Marea Unire de acum un secol, informează news.ro.

„Prin deschiderea drumurilor spre Moldova, prin investiţii în autostrăzile A7, A8 şi A13, vom avea a doua unire între Moldova şi celelalte regiuni istorice ale României. Aceste investiţii în infrastructura rutieră vor lega comunităţile între ele, vor apropia oamenii, vor deschide noi oportunităţi economice şi, mai mult decât atât, vor contribui la bunăstarea celor din zona noastră”, a afirmat Sebastian Cernic, potrivit unui comunicat de presă, citat de news.ro.

De asemenea, în declaraţia sa politică, Sebastian Cernic arată cum coaliţia de guvernare prioritizează, anul acesta, investiţiile în infrastructură, ca principal element de transformare a României într-o ţară dezvoltată, membră a Uniunii Europene, Programul de Redresare şi Rezilienţă fiind o şansă nesperată pentru modernizarea reţelei de autostrăzi şi drumuri din ţara noastră.

„Revoluţia bunei guvernări deschide drumurile Moldovei! De 30 de ani, aşteptări, promisiuni, speranţe pentru cei care trăiesc în Moldova. 30 de ani în care aşteptările noastre, ale celor din Moldova, s-au transformat într-un val de migrări spre Europa. 30 de ani în care speranţele ne-au fost zdrobite după fiecare ciclu electoral. Gâlceava politică, în care se scaldă vechea clasă politică, ne-a adus într-un punct în care văicăreala a devenit un sport naţional. Moldova a fost abandonată, exodul spre Occident fiind singura soluţie”, a completat Cernic.

Senatorul USR-PLUS a adăugat că anul acesta, coaliţia de guvernare prioritizează investiţiile în infrastructură.

„Pandemia care s-a năpustit asupra României ne-a arătat faţa odioasă a unui sistem aflat în putrefacţie, dar, în acelaşi timp, această criză sanitară deschide şi oportunităţile de reformă de care ţara noastră are nevoie. Coaliţia de guvernare prioritizează, anul acesta, investiţiile în infrastructură, ca principal element de transformare a României într-o ţară dezvoltată, membră a Uniunii Europene. Prin deschiderea drumurilor spre Moldova, prin investiţii în autostrăzile A7, A8 şi A13, vom avea a doua unire între Moldova şi patria mamă. Aceste investiţii în infrastructura rutieră vor lega comunităţile între ele, vor apropia oamenii, vor deschide noi oportunităţi economice şi, mai mult decât atât, vor contribui la bunăstarea celor din zona noastră”, a mai afirmat Cernic.

El a mai spus că există în ultimul timp o lupă absurdă impusă de opoziţie, chiar dacă au fost prinse în bugetul de stat sume importante pentru a continua proiectele de investiţii în infrastructură.

„În ultima perioadă, observ că există o luptă absurdă pe care opoziţia o impune, deşi este un lucru cert că în bugetul de stat au fost prinse sume importante pentru continuarea acestor proiecte de investiţii în infrastructură. USR-PLUS, prin vocea ministrului fondurilor europene, Cristian Ghinea, dar şi prin susţinerea ministrului Cătălin Drulă de la Transporturi, şi-a luat un angajament clar, anume că, atât din fonduri europene, cât şi din bugetul statului, va contribui la deschiderea drumurilor spre Moldova, fără nicio ezitare. Pot înţelege rolul opoziţiei de a fi critică, de a amenda activitatea Guvernului, însă când promisiunile coaliţiei de guvernare sunt acoperite de cifre, iar anul acesta bugetul de investiţii este colosal, proiectele din infrastructură intră în linie dreaptă de implementare.Revoluţia bunei guvernări nu lasă pe nimeni în urmă, iar deschiderea drumurilor spre Moldova este o certitudine pentru fiecare dintre noi”, a conchis senatorul USR-PLUS.

Sursa: Realitatea Din USR

Articolul precedentLiderul deputaților USR, Ionuț Moșteanu, îi răspunde liberalului Roman: ”Manifestarile sale din ultimii patru ani sunt legate de circării”
Articolul următorNoile RESTRICȚII oficiale: „În weekend circulația va fi permisă până la 20, iar la firme/operatori economici până la 18:00”