Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, anunţă că a votat pentru ridicarea măsurii de carantinare a oraşului Timişoara şi a comunelor periurbane Giroc, Ghiroda, Dumbrăviţa şi Moşniţa Nouă, după ”trei săptămâni de sacrificii”.
”La recomandarea DSP Timiş, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a hotărât, şi cu votul meu, să nu prelungească carantina în zona metropolitană Timişoara. După peste 3 săptămâni de sacrificii, carantina a reuşit să tragă o frână de urgenţă creşterii rapide. De câteva zile am intrat pe un trend descrescător, în timp ce valul infectărilor în restul ţării creşte, mai ales în oraşele mari. În acelaşi timp, aşa cum am cerut de mai multe ori, de săptămână trecută există un nou set de măsuri clare la nivel naţional, unele chiar mai stricte decât cele instituite în carantină”, a scris Dominic Fritz pe Facebook.
Edilul a atras atenţia că în continuare situaţia este una gravă.
”Trebuie să ne fie clar: situaţia este în continuare serioasă. Acum este absolut esenţial să nu aruncăm avansul pe care l-am făcut în ultimele săptămâni. Este, din păcate, în continuare nevoie de măsuri care să limiteze contactul fizic între oameni, pentru a încetini răspândirea virusului. Sper să cădem în curând şi sub rata de 7, pentru ca să se elimine unele din restricţii. Ştiu că nu a fost o perioadă uşoară pentru nimeni. Mulţi dintre voi sunt, pe bună dreptate, supăraţi şi la limitele puterilor. Dar pentru binele vostru şi al celor din jur, aţi respectat regulile şi constrângerile, fie că aţi fost sau nu de acord cu ele. Iar pentru asta vă mulţumesc. Datorită vouă am reuşit să oprim creşterea. Depinde acum numai de noi, de solidaritatea şi conştiinţa noastră, să respectăm în continuare regulile sanitare. Şi sunt sigur că şi forţele de ordine se vor îngriji ca regulile să fie aplicate”, a mai scris Fritz.
Primarul municipiului Timişoara a făcut un apel către populaţie să se înscrie la vaccinarea împotriva COVID-19.
”Vă îndemn şi vă sfătuiesc să vă vaccinaţi împotriva coronavirusului, o puteţi face foarte uşor. Doar prin imunizarea colectivă vom putea reveni la normal şi avem o şansă reală în acest moment ca noi, cei din Timişoara să fim primii care atingem acest ţel”, a mai scris Frtz.
Dominic Fritz a votat pentru introducerea carantinei în data de 8 martie, apoi, peste două săptămâni, când s-a întrunit CJSU pentru a lua în discuţie prelungirea sau nu a carantinei, acesta s-a abţinut. De asemenea, în urmă cu o săptămână, el a votat pentru prelungirea cu şapte zile a carantinei.
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Timiş, întrunit miercuri, a votat suspendarea carantinei, la Timişoara şi în comunele periurbane. Au fost exprimate 5 voturi pentru, 30 împotrivă şi 3 abţineri.
Miercuri, la Timişoara, rata de infectare cu COVID-19 era de 7,64 cazuri la o mie de locuitori, iar în 8 martie când s-a intrat în carantină, incidenta cazurilor era de 7,36 la mia de locuitori.
Sursa: Realitatea Din USR