Un sondaj realizat de INSCOP aduce în prim-plan perspectivele electorale pentru alegerile europarlamentare din acest an, prefigurând o distribuție a voturilor care ar plasa Partidul Social Democrat (PSD) în poziție de lider, cu un procent de 29,5%. Astfel, formațiunea politică condusă de Marcel Ciolacu se află în fruntea preferințelor electoratului, conform celor care și-au exprimat opțiunea.

PSD ar obţine 29,5% din voturi, PNL – 18,8%, AUR – 18,4% dacă duminică ar avea loc alegeri pentru Parlamentul European, relevă un sondaj realizat de INSCOP, procentele fiind raportate la numărul celor care au exprimat preferinţa pentru un partid din listă, indiferent dacă declară că vin sau nu vin sigur vot. Procentele se modifică în cazul celor care declară că în mod singur vor merge să voteze şi care şi-au exprimat preferinţa pentru un partid din listă.

Imagine

Raportat la cei care au exprimat o preferinţă concretă pentru un partid din listă (nu au fost luaţi în considerare nehotărâţii şi non-răspunsurile) şi acordă nota 10 la întrebarea privind prezenţa la vot (38.5% din total eşantion), rezultatele sunt următoarele:

  • 27.1% dintre alegători ar vota cu PSD
  • 19.8% cu PNL
  • 17.9% cu AUR
  • Alianţa Dreapta Unită (USR, PMP, FD) ar obţine 16.2% din totalul voturilor
  • UDMR ar obţine 4.9%
  • Pentru SOS ar vota 7.1% dintre alegători
  • 1.9% ar vota pentru Alianţa AER (Partidul Verde şi Partidul Ecologist Român),1.9% dintre cei intervievaţi ar opta pentru Pro România, iar 0.9% pentru REPER. 1.6% dintre voturi ar merge către alt partid.

Imagine

Datele au fost culese în perioada 16 – 24 ianuarie, prin metoda CATI (interviuri telefonice), prin intermediul chestionarului. Volumul eşantionului simplu, stratificat, este de 1.100 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupaţie) pentru populaţia neinstituţionalizată a României, cu vârsta de 18 ani şi peste.

Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 3 %, la un grad de încredere de 95%.

Articolul precedentRomânia se află în topul celor mai corupte țări din UE
Articolul următorUSR: “Avem o coaliţie de guvernare care a dat lovitură după lovitură luptei anticorupţie”