Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, și Șeful DSU, Raed Arafat, au anunțat, marți seară, prelungirea stării de alertă cu o lună, începând cu 15 octombrie. Autoritățile au stabilit și când se închid restaurantele, barurile și teatrele. În zonele în care incidența cazurilor Covid-19 depășește 3 la mia de locuitori, masca de protecție va fi obligatorie în toate spațiile deschise. 

”S-a făcut evaluarea fiecărui indice prezentat la nivelul fiecărui județ. Dincolo de neînțelegerile inițiale, s-a clarificat acest aspect și datele de la Evidența Populației sunt cele care sunt luate în calcul”, a precizat Tătaru. 

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat și lista țărilor cu risc epidemiologic din care se revine. Pe listă se află SUA, Spania, Franța, Olanda, Belgia, Marea Britanie. Dacă cetățenii care vin din aceste țări rămân doar trei zile, se impune un test negativ pentru Covid-19. Pentru o durată mai mare, se intră în carantină 14 zile, cu posibilitatea efectuării testului în a opta zi. 

Șeful DSU, Raed Arafat, a anunțat că, în localitățile unde incidența cazurilor Covid-19 în ultimele 14 zile este sub 3 la mia de locuitori, purtarea măștii va fi obligatorie în zonele aglomerate, inclusiv în cele pietonale, de așteptare. Când incidența depășește 3 la mie, purtarea măștii va fi obligatorie în toatre spațiile deschise. 

Autoritățile au stabilit și trei scenarii de care depinde activitatea teatrelor, cinematografelor, sălilor de spectacole, restaurantelor, cafenelelor. Când incidența este sub sau egală cu 1,5 la mie, vor funcționa la capacitatea de 50%. Când incidența este între 1,5-3 la mie, vor funcționa cu capacitatea de 30%, iar programul va fi redus până la 23:00. Când incidența depășește 3 la mie, activitatea va fi sistată. În cazul hotelurilor, la o incidență de peste 3 la mie, vor putea servi numai persoanele cazate.

Evenimentele private, precum nunți, aniversări, mese festive, în spațiile deschise sau închise sunt interzise până când va scădea numărul infectărilor. 

În privința campaniei electorale, numărul participanților va fi redus la 20 în interior și la 50 în exterior. 

Decizia privind aplicarea acestor măsuri se ia de către DSP-uri, în maximum 24 de ore, și de Comitetele Județene, în maximum 48 de ore de la atingerea incidenței. 

Personalul din aziluri, centre cu persoane cu dizabilități, centre rezidențiale se va testa o dată pe săptămână. 

Textul integral al Hotărârii de marți a CNSU este disponibil AICI 

Sursa: Realitatea din Moldova