Candidatul USR PLUS la Primăria Constanţa, Stelian Ion, le cere constănţenilor să meargă pe 27 septembrie la urne, menţionând că întrecerea electorală este dusă practic între social-democratul Decebal Făgădău – ce reprezintă “grupul infracţional PSD”, Vergil Chiţac (PNL) – a cărui candidatură “a fost impusă de mogulul Gabriel Comănescu” şi Stelian Ion – “reala variantă de schimbare a stării de lucruri din Constanţa”, notează Agerpres.

Stelian Ion a menţionat luni, într-o conferinţă de presă, că el, Chiţac şi Făgădău sunt foarte apropiaţi referitor la procentele electorale obţinute conform unui sondaj IRES comandat de USR PLUS Constanţa şi care arată că, pentru funcţia de primar al Constanţei, candidatul PNL are 25%, cel al PSD – 24% şi candidatul USR PLUS – 22%.

“Această competiţie, în mod real, este o competiţie în trei. Fără a-i desconsidera pe ceilalţi competitori, fiecare are dreptul să participe la alegeri, (…), dar în realitate este vorba de o competiţie în trei. O competiţie între mafia PSD, între grupul infracţional organizat – PSD, o competiţie cu aceşti moguli care vor să-şi impună candidatura la primărie prin persoana domnului Vergil Chiţac, şi al treilea competitor sunt eu, alături de colegii mei, alături de USR PLUS, reala variantă de schimbare a stării de lucruri în Constanţa. (…) Am comandat şi noi un sondaj şi vă spun un lucru: în principiu, privim cu rezervă sondajele de opinie pentru că (…) singura variantă care ne va arăta adevărul va fi cea din 27 septembrie, indiscutabil. Şi uitaţi-vă la ce s-a întâmplat în ultimii ani, câte sondaje de-a lungul timpului au dat cu fidelitate rezultatele. În general, se fac anumite jocuri, uneori de către casele de sondare care au legături cu vechile partide, cu anumite structuri, noi am comandat un sondaj la firma IRES, ne-a fost recomandată”, a declarat Stelian Ion, arătând rezultatele sondajului.

El a precizat că, la acest scrutin electoral, constănţenii au posibilitatea de a face o schimbare în bine pentru oraş, adresându-se în special electoratului de dreapta de a nu crede “balivernele” unor oameni care au “doar interese materiale” privind alegerile locale.

“Constănţenii chiar au acum posibilitatea să aleagă. Pentru că dacă în anii trecuţi li s-au oferit foarte puţine posibilităţi de a face schimbare, acum chiar există posibilitatea asta. Şi mesajul nostru este, către electoratul de dreapta în principal, acela de a nu crede balivernele împinse de puterea financiară a unor oameni, care au interese materiale aici în zona noastră şi care nu-şi plătesc angajaţii şi care nu îşi renovează clădirile de patrimoniu, şi a merge pe varianta cea mai aproape de schimbare reală în Constanţa şi aceasta este USR PLUS”, a spus candidatul Alianţei 2020 USR PLUS pentru Primăria Constanţa.

Stelian Ion a subliniat că toţi cei trei competitori au şansa să câştige alegerile locale, conform sondajului IRES, cerându-le totodată oamenilor să se mobilizeze pentru “recâştigarea Constanţei”, votând candidatul USR PLUS.

“Există o foarte mică diferenţă între noi trei. Şi vreau să spun că sondajul s-a făcut pe un eşantion de peste 800 de chestionare, cu o marjă de eroare de 3,4%, o marjă care acoperă această diferenţă. Practic, dacă luăm în calcul marja de eroare pe care firma o prezintă, vedem că toţi trei competitorii avem şanse la această rundă de alegeri. Este foarte important să observăm şi trendul (…). Dacă la începutul anului, noi aveam un procentaj mai mic, de 16 – 18%, real, dar n-am avut niciodată 12% aşa cum spunea PNL-ul în mod mincinos, iată că, în ciuda tuturor atacurilor abjecte care s-au revărsat asupra noastră, în ciuda faptului că practic am înotat contra curentului şi am fost supuşi unui linşaj mediatic, am crescut foarte mult în perioada aceasta, astfel încât ne situăm la 22% la începutul acestei luni. Suntem pe un trend ascendent (…), în vreme ce Vergil Chiţac s-a plafonat, iar Decebal Făgădău nu mai are unde să crească, este efectiv lucrul acesta, este evident. (…) Fac apel către cei care ne-au votat la europarlamentare să se mobilizeze, pentru că este în mâna noastră posibilitatea de a ne recâştiga oraşul şi de a câştiga aceste alegeri în mod detaşat”, a afirmat Stelian Ion.

El a mai spus că actualele alegeri locale sunt “o şansă pentru generaţia tânără”, prin votarea USR PLUS, după ce PNL şi PSD au arătat “cârdăşie şi incompetenţă”.

“Este foarte important să ne mobilizăm la vot, nu voi ceda presiunilor venite din partea niciunui mogul, din partea directorului televiziunii Dobrogea TV care este deţinută de Gabriel Comănescu (…). Metodele astea de presiune nu au ce căuta în acest oraş. Nu ne facem bine dacă acceptăm, de fiecare dată, să se facă jocurile aşa murdar din partea unor băieţi deştepţi sau mai puţin deştepţi care cred ei că aşa se câştigă alegerile, (…), care vor să stoarcă oraşul ăsta exact ca pe un burete”, a declarat candidatul USR PLUS.

Conform sondajului de opinie comandat de USR PLUS Constanţa, în competiţia electorală pentru Consiliul Local PNL este creditat cu 25%, urmat de USR PLUS cu 24% şi de PSD cu 19%.

 

Sursa: Realitatea Din USR

Articolul precedentCioloș despre situația județului Olt: ”Principalul angajator din judeţ este statul, administraţia publică”
Articolul următorMinistrul Cîțu despre majorarea nesustenabilă a pensiilor: ”De unde atâta tupeu și atâta cinism la PSD?”