Stelian Ion, vicepreședintele USR, cere public o reformă în cadrul CCR. El spune că preşedintele CCR ar trebui să facă un pas în spate şi că numirile de judecători sunt aranjate politic.

„Potrivit Constituţiei actuale, aşa sunt făcute numirile. Doar politicienii numesc acolo judecătorii. Cred că legislatura următoare este obligată să ia în calcul revizuirea Constituţiei şi să o şi pună în aplicare, iar capitolul CCR e primul cu care trebuie să începem”, a declarat Stelian Ion, marţi, pentru MEDIAFAX.

Deputatul USR consideră că preşedintele CCR, Valer Dorneanu, ar trebui să îşi asume responsabilitatea pentru greşelile făcute şi să „facă un pas în spate”, pentru „a salva imaginea Curţii”.

„În urma celor întâmplate în ultimii ani, ar trebui să existe multe resetări, multe demisii din partea unor persoane importante, şi cred că preşedintele CCR ar trebui să facă un pas în spate, pentru că e evident că nu a condus această Curte aşa cum ar fi trebuit, ci într-o zonă în care a compromis mai departe instituţia, i-a adus prejudicii însemnate şi cred că trebui să recunoască lucrul ăsta şi să facă un pas în spate. Ar fi o măsură de ultimă reparaţie pe care o poate face pentru a salva imaginea Curţii de care avem nevoie. România are nevoie de o Curte credibilă”, argumentează deputatul.

Stelian Ion spune că decizia CEDO, de astăzi, e o demonstraţie în acest sens.

„Din păcate, numirile au condus la decizii strâmbe, aşa cum au fost şi cele care au dus la condamnarea României la CEDO, în speţa în care Laura Codruţa Kovesi a acţioant la CEDO statul roman, dar şi multe alte decizii, mai ales în ultimii ani, decizii strâmbe, în care factorul politc a dominat”, adaugă el.

Stelian Ion spune că fostul ministru al Justiţiei, Tudorel Toader, nu îşi găseşte loc în cadrul Comisiei de la Veneţia şi e o „pată” pentru reputaţia instituţiei.

„(…) e greu să speli această ruşine. Este vorba de a pune lucrurile în ordine, de a reveni la o situaţia cât de cât de normalitate, Tudorel toader nu are ce căuta în Comisia de la Veneţia, de altfel, e o pată pe obrazul acestei instituţii reputate şi nu cred că instituţia are nevoie de astfel de membri”, conchide el.

Judecătorii Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) au ajuns la concluzia că demiterea Laurei Codruţa Kovesi de la şefia DNA a fost abuzivă şi că fosta şefă a DNA nu a avut cum să conteste decizia. Mai mult, CEDO spune că dreptul la liberă exprimare i-a fost încălcat Laurei Codruţa Kovesi.

Articolul precedentAmbasada SUA salută decizia CEDO! Adrian Zuckerman: ”Kövesi a fost înlăturată pe nedrept de la conducerea DNA”
Articolul următorAndrei Caramitru despre Valer Dorneanu: E un sclav sovietic. E pionul Moscovei!