Cristian Ghinea, coordonatorul Departamentului de Politici Publice al USR și fost ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, a criticat amânarea deciziei Curții Constituționale în privința sesizărilor pe legile pensiilor speciale și cumulul pensie-salariu la stat, susținând că România nu va mai vedea vreun ban din PNRR în anul 2023.
Cristian Ghinea, coordonatorul Departamentului de Politici Publice al USR și fost ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, a criticat amânarea deciziei Curții Constituționale în privința sesizărilor pe legile pensiilor speciale și cumulul pensie-salariu la stat, susținând că România nu va mai vedea vreun ban din PNRR în anul 2023.
"Cererea de plată numărul 3 trebuia depusă, conform calendarului agreat cu Comisia Europeană, la sfârșitul lunii mai. Nu au putut să o facă pentru că au întârziat cu Cererea de Plată numărul 2, nu au făcut toate jaloanele, plata a fost oricum aprobată doar parțial. Guvernul anunța că vrea să o depună în vara asta, nu se poate atâta timp cât legea pensiilor speciale e la CCR. Amânarea pentru septembrie înseamnă că anul acesta nu vom mai vedea vreun ban din PNRR, chiar dacă guvernul, printr-un miracol, reușește să facă toate celelalte jaloane plus să termine negocierile pe modificarea PNRR", a afirmat Ghinea, conform unui comunicat al USR transmis miercuri.
Potrivit lui Ghinea, chiar și în varianta respingerii sesizărilor depuse de ICCJ, este imposibilă accesarea banilor din PNRR pentru că perioada de evaluare durează de la două luni în sus.
"La experiența cu cererile anterioare, este clar că vom intra în anul electoral 2024 cu un deficit imens la investițiile din PNRR. Erau lansate investiții de 13,3 miliarde euro - autostrăzi, spitale, educație etc la finalul mandatului lui Ciucă și se tot adună. În schimb, am încasat doar în jur de 9, dacă punem și banii din Cererea de plată numărul 2, aprobată parțial, dar încă nevirată. În același timp, Guvernul a cheltuit efectiv doar în jur de 800 de milioane din banii ăștia. La anul, toți primarii lor care se laudă acum cu investițiile demarate din PNRR vor începe să chițăie după bani. I-am tot bătut la cap să se apuce de muncă serios pe PNRR, să se țină de calendarul agreat ca să poată să mențină constant fluxul de bani", a scris Ghinea pe Facebook.
El a menționat că Legea pensiilor speciale trebuia să fie gata de anul trecut.
"Au lălăit-o în Parlament. Era clar că tăierea pensiilor speciale nu se va face fără opoziția sistemului. Iar acum stau fix la mâna unor super speciali, judecătorii de la CCR. Numiți de PSD, PNL și Iohannis. Blocajul perfect care le va exploda în față în 2024. Sunt miliarde de euro pe care nu-i încasăm în condițiile în care deficitul explodează. Aceștia sunt specialiștii PSD și PNL", a mai scris Cristian Ghinea.
Sursa: Realitatea Din USR