Actualitate· 2 min citire

Fără emoții: Moțiunea împotriva lui Vlad Voiculescu a fost respinsă

Fără emoții: Moțiunea împotriva lui Vlad Voiculescu a fost respinsă

Fără emoții: Moțiunea împotriva lui Vlad Voiculescu a fost respinsă

Realitatea din USR
Scris de Realitatea din USR Publicat: 17 feb. 2021, 13:15

Votul final pe moțiunea simplă inițiată de PSD împotriva ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, a picat în Camera Deputaților. Moțiunea a picat cu 140 pentru, 161 împotrivă și 2 nu votez.

Votul final pe moțiunea simplă inițiată de PSD împotriva ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, a picat în Camera Deputaților. Moțiunea a picat cu 140 pentru, 161 împotrivă și 2 nu votez.

Este prima moțiune simplă depusă de opoziție în această legislatură. 

Potrivit regulamentului, moțiunea simplă se aprobă cu votul majorității deputaților prezenți.

Procedural, o moțiune simplă împotriva unui ministru nu are efect juridic și, chiar dacă este adoptată de Parlament, acesta nu este automat demis.

Moțiunea simplă intitulată "Incompetența și lipsa de asumare ucid! Vlad Voiculescu, un pericol pentru sănătatea și viața românilor", semnată de 109 social-democrați, a fost dezbătută de deputați în ședința de luni. Cu acest prilej, reprezentanții PSD au venit la ședința de plen purtând pancarte negre prin care se solicita demisia lui Vlad Voiculescu.

În favoarea adoptării moțiunii simple s-au exprimat, alături de deputații PSD, și reprezentanții AUR.

În moțiune, deputații PSD cer demisia ministrului Sănătății, motivând că în timpul care s-a scurs de la învestirea lui au văzut "atât de multă incoerență, lipsă de profesionalism și de asumare cât nu s-a văzut în ultimii 30 de ani".

Ministrul Vlad Voiculescu a declarat, la dezbaterile de luni, că autorul "direct'' al ''dezastrului" din ultimii 30 de ani din sistemul de sănătate din România este PSD. "Vorbesc despre asumare oamenii partidului care, de la Revoluție încoace, a avut 12 miniștri ai Sănătății. Vorbesc despre asumare colegii de partid ai ultimilor trei miniștri ai Sănătății - toți anchetați de DNA. (...) Am găsit sistemul de sănătate din România mult mai rău decât l-am lăsat. V-ați bătut joc de aproape tot ce am făcut în 2016 și era un început de reformă reală", a afirmat ministrul.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea din USR și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate