Întâlnire de gradul zero la Palatul Cotroceni

Nicușor Dan
Premierul, miniștrii Energiei și Transporturilor, față în față cu președintele și reprezentanții Petrom și Rompetrol.
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ciprian Șerban, au fost convocați luni, la Palatul Cotroceni, de către președintele României, Nicușor Dan. La ora 14:00, oficialii se vor întâlni cu reprezentanții companiilor din industria petrolieră Petrom și Rompetrol, pe tema aprovizionării României cu țiței și combustibili.
”Întâlnire cu Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ciprian Șerban, și reprezentanții companiilor din industria petrolieră Petrom și Rompetrol, pe tema aprovizionării României cu țiței și combustibili”, conform agendei președintelui publicată pe site-ul Administrației Prezidențiale.
Potrivit surselor Realitatea PLUS, oficialii vor discuta cu principalii actori de pe piața combustibililor despre aprovizionarea României cu țiței și combustibili, în perioada următoare. Întâlnirea are loc pe fondul avertismentelor internaționale tot mai numeroase privind posibile penurii de combustibil în Europa.
Sursele menționate anterior spun că în cadrul discuțiilor vor fi analizate și eventuale măsuri de restricționare a consumului sau de raționalizare, ca răspuns la posibilele probleme de aprovizionare semnalate de specialiști.
Citește și:
- 19:48 - Miron Mitrea, despre dronele rusești care au căzut în România: ”Problema este dacă avem capacitatea să creăm o chestiune politică în cadrul NATO și NATO să intervină”
- 18:49 - Sondaj CURS: 54% dintre bucureșteni consideră că premierul Ilie Bolojan ar trebui să demisioneze
- 17:16 - Inițiativă a USR pentru crearea cadrului legislativ unitar de digitalizare a tuturor instituțiilor statului
- 16:25 - Anca Alexandrescu, după analiza Politico asupra AUR: „Este o îngrijorare la Bruxelles pentru că valul suveranist crește în Europa”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din USR și pe Google News














