Înființarea Secției pentru investigarea infracțiunilor din Justiție (SIIJ) a fost o mare eroare, iar soluția legislativă era cea care a fost trimisă de Guvern la Parlament, a declarat, miercuri, ministrul Justiției, Stelian Ion.
Înființarea Secției pentru investigarea infracțiunilor din Justiție (SIIJ) a fost o mare eroare, iar soluția legislativă era cea care a fost trimisă de Guvern la Parlament, a declarat, miercuri, ministrul Justiției, Stelian Ion.
"Realitatea a dovedit că înființarea acestei Secții speciale a fost o mare eroare. Consider că este o rușine în privința Justiției române privind retroactiv și văzând bilanțul acestei secții. (...) . Avea ocazia această Secție specială să demonstreze tuturor că ne-am înșelat atunci când am criticat în mod vehement înființarea ei. Nu s-a întâmplat lucrul acesta", a declarat Stelian Ion la dezbaterea proiectului de lege privind desființarea SIIJ, conform Agerpres.
Potrivit acestuia, "dincolo de câteva anchete targetate, în special pe magistrații curajoși", nu există niciun fel de rezultate.
"Dimpotrivă, 6.000 de dosare acum sunt nesoluționate, sunt blocate efectiv. (...) Ne dorim să avem o soluție legislativă care să nu cadă nici într-o extremă, nici în alta, adică o soluție legislativă echilibrată. Și pentru Guvernul României această soluție legislativă era cea pe care am trimis-o către Parlament, fără alte prevederi speciale, pentru că este foarte important să respectăm câteva principii", a adăugat ministrul.
El a menționat că faptele de corupție și cele care țin de criminalitate organizată și terorism trebuie să fie anchetate de procurori specializați.
"Acest principiu trebuie respectat. Sub nicio formă nu vom admite ideea că aceste dosare care vizează magistrații și pot avea ca obiect fapte de corupție să nu fie (...) anchetate de DNA. De fapt, una dintre mizele principale ale înființării acestei secții a fost tocmai aceea ca printr-un sistem foarte ingenios, dar parșiv, aș spune, pus la punct să fie trase către Secția specială dosare de corupție și lucrul ăsta s-a întâmplat, au existat asemenea exemple. De aceea, este foarte important ca, oricare ar fi soluția legislativă care este la îndemâna dumneavoastră, a parlamentarilor, să nu se atingă nimeni de competența DNA, pentru că asta ar înseamna să nu avem încredere într-o instituție importantă a statului care a avut rezultate bune, cu toate criticile care au existat în spațiul public. Este foarte important să nu existe argumentul pe viitor că, iată, magistrații nu au încredere în această instituție. Pe de altă parte, bilanțul a fost unul negativ, cu cheltuială foarte mare, cu rezultate slabe", a argumentat ministrul Justiției.
Stelian Ion a arătat că nu există un fenomen generalizat de corupție în cadrul magistraturii.
"Sunt fapte izolate, dar ele nu pot fi acoperite, ele trebuie de către magistratură, de către justiție descoperite și deferite Justiției. Dincolo de asta, orice discuție despre alte subiecte se vor purta pe baza amendamentelor. Guvernul susține varianta în forma inițială trimisă către Parlament, considerăm că aceasta este varianta cea mai corectă. Este la latitudinea dumneavoastră, a parlamentarilor, cum veți vota. Cred că această Secție specială trebuie desființată", a concluzionat ministrul Justiției.
Proiectul de lege privind desființarea Secției pentru investigarea infracțiunilor din Justiție (SIIJ) este dezbătut, miercuri, în plenul Camerei Deputaților, care urmează să dea și votul final.
Sursa: Realitatea Din USR