Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a venit astăzi la Vedea, ca să vaccineze anti Covid cetățeni din mediul rural.
Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a venit astăzi la Vedea, ca să vaccineze anti Covid cetățeni din mediul rural.
Ministrul sănătății a participat activ la Maratonul Vaccinării din localitatea Vedea, care se va desfășura sâmbătă și duminică, în intervalul orar 8.00 - 18.00, la Școala Gimnazială „Apostol Arsache” și este organizat de Primăria Vedea și DSP Giurgiu.
Aceasta a declarat că imunizarea în mediul rural trebuie să devină mai activă, iar evenimentul din această comună constituie un exemplu de bune practici în acest sens.
„Astăzi este o zi specială pentru locuitorii comunei Vedea. Sunt prezenți în număr foarte mare, le mulțumim că au încredere, nici nu ar avea de ce să nu aibă încredere. Este clar pentru toată lumea că vaccinându-ne putem scăpa de pandemie și putem reveni la viața noastră de dinainte.
Cred că ce s-a întâmplat astăzi aici este suficient să ne arate că nu contează culoarea politică, că religia nu contează, că vârsta nu contează și că dacă oamenii se implică, așa cum a făcut-o domnul primar, și domnul director de la DSP și doamna doctor de familie, lucrurile merg spre bine. Da, nu e ușor, va fi din ce în ce mai dificil de acum înainte, pentru că trebuie să începem să vaccinăm în mediul rural mai activ și mai mult, dar cred că prin astfel de exemple de bune practici vom reuși până la urmă", a spus ministrul sănătății.
Sursa: Realitatea de Giurgiu