Actualitate· 2 min citire

Ministrul Stelian Ion a discutat cu experții Comisiei Europene despre desființarea Secției speciale

Ministrul Stelian Ion a discutat cu experţii Comisiei Europene despre desfiinţarea Secţiei speciale

Ministrul Stelian Ion a discutat cu experţii Comisiei Europene despre desfiinţarea Secţiei speciale

Realitatea din USR
Scris de Realitatea din USR Publicat: 23 mar. 2021, 16:49

Ministrul Justiției, Stelian Ion a vorbit cu experții Comisiei Europene despre desființarea Secției speciale, procesul de modificare a legilor justiției și noua Strategie Națională Anticorupție. Experții europeni au aprciat că ”există premisele ca monitorizarea MCV să se finalizeze”.

Ministrul Justiției, Stelian Ion a vorbit cu experții Comisiei Europene despre desființarea Secției speciale, procesul de modificare a legilor justiției și noua Strategie Națională Anticorupție. Experții europeni au aprciat că ”există premisele ca monitorizarea MCV să se finalizeze”, informează news.ro.

Ministerul Justiției a anunțat, marți, într-un conunicat de presă, că ministru Stelian Ion a discutat cu experții Comisiei Europene, în cadrul Mecanismului European privind Statul de Drept. Subiectele de interes pentru Comisia Europeană au fost: stadiul proiectului de lege pentru desființarea SIIJ, procesul de modificare a legilor justiției, noua Strategie Națională Anticorupție și activitatea ANABI.

”Apreciem cooperarea cu instituțiile din România în contextul noului Mecanism privind Statul de Drept și contăm pe sprijinul dumneavoastră în consolidarea acestuia, la nivelul Uniunii Europene. În funcție de progresele înregistrate în perioada următoare, există premisele ca România să fie evaluată doar în cadrul Mecanismului privind Statul de Drept, iar monitorizarea în context MCV să se finalizeze”, au declarat reprezentanții Comisiei Europene, citați în comunicatul preluat de news.ro.

Potrivit documentului, ministrul Justiției a dat detalii despre stadiul dezbaterilor parlamentare privind proiectul de lege pentru desființarea SIIJ. De asemenea, a precizat că proiectele celor trei legi ale justiției urmează să fie definitivate și transmise Comisiei de la Veneția, pentru aviz. Acestea vor fi adoptate de către Guvern până la finalul lunii aprilie, așa cum este prevăzut în Memorandumul cu tema “Demersuri prioritare necesare pentru finalizarea Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV) – legislația în domeniul justiției”.

”Pentru noi, este foarte important procesul de consultare privind legile justiției. Am primit propuneri din partea magistraților, care vor fi incluse în proiectele actelor normative. De asemenea, vom solicita și avizul Comisiei de la Veneția și al GRECO. În același timp, ne așteptăm și la o dezbatere amplă în Parlament, iar avizele forurilor europene vor avea rolul de a valida întregul concept al celor trei legi”,  a declarat ministrul Justiției.

Ministerul Justiției a precizat că noua Strategie Anticorupție va fi adoptată în toamna acestui an.

În același timp, Ministerul Justiției și ANABI au inițiat consultări inter-instituționale pentru definitivarea proiectului de strategie integrată pentru recuperarea produsului infracțiunii. Strategia va include un plan de acțiuni 2021 -2025 cu măsuri legislative și administrative de consolidare a ANABI, dar și de creștere a eficienței în ansamblu a sistemului instituțional - poliție, parchet, instanțe, ANABI si ANAF.


Sursa: Realitatea Din USR

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea din USR și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate